Consumul de canabis s-a dublat într-un deceniu
Consumul de canabis s-a dublat în Statele Unite ale Americii într-un interval de un deceniu, în prezent trei consumatori din zece, adică 7 milioane de persoane, abuzând de acest drog sau având dezvoltată o dependenţă de el, relevă un studiu publicat miercuri în revista medicală americană JAMA Psychiatry.
Din cei 36.000 de adulţi chestionaţi în 2012-2013, circa 9,5% au declarat că au consumat canabis în cursul anului precedent, comparativ cu un procent de 4,1% într-o anchetă similară întreprinsă în 2001-2002 pe 43.000 de americani.
Conform unor cercetări anterioare realizate de autorităţile federale, între 1991-1992 şi 2001-2002 consumul de canabis se menţinuse în jurul a 4% din populaţie, în timp ce nivelul abuzului şi dependenţei crescuse uşor, de la 1,2% la 1,5%.
Consumul crescut de marijuana, evidenţiat în noul studiu, afectează cu precădere femeile, populaţia de culoare şi cea de origine hispanică, precum şi adulţii de vârstă mijlocie sau de peste 65 de ani.
'Aceste cifre scot în evidenţă modificarea normelor culturale legate de consumul de marijuana, ceea ce ar putea crea probleme suplimentare de sănătate publică rezultate din dependenţă, comportament sub efectul drogului, precum şi în ce priveşte accesul la tratamente eficace', consideră dr. Nora Volkow, directorul Institutului naţional privind abuzul de droguri (NIDA), entitate care a finanţat parţial cercetarea.
Conform autorilor studiului, tot mai multe persoane par a crede că acest drog este inofensiv, o impresie încurajată poate de legalizarea lui în scopuri medicale în 23 de state. Patru dintre ele, precum şi capitala Washington DC au legalizat canabisul şi în scop recreativ, iar majoritatea au început legalizarea lui după anul 2000.
Tot potrivit studiului, rata tulburărilor legate de o utilizare excesivă sau de dependenţa de canabis aproape s-a dublat în acelaşi interval, trecând de la 1,5% în 2001-2002 la 2,9% în 2012-2013, când circa 30% dintre americanii care au fumat canabis au abuzat de el ori au dezvoltat o dependenţă.
Această creştere s-ar explica prin efectele mai puternice ale marijuanei din cauza conţinutului mai ridicat de THC (tetrahidrocanabinol), principala substanţa activă a drogului, spun oamenii de ştiinţă. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





