In ziua de azi, a avea un computer este mai mult decat necesar. Oferta de pe piata romaneasca nu
s-ar putea spune ca nu satisface toate gusturile. Dar costul unui calculator de marca ii impiedica pe multi sa faca ultimul pas spre a-l achizitiona.
In situatia aceasta, majoritatea celor care nu dispun de suma necesara pentru achizitionarea calculatorului mult dorit, recurg la computerul de la serviciu sau la cel al unui prieten, pentru a-si satisface dorintele. Insa nici acest lucru nu-i multumeste, in final apeland la anunturile din ziare sau la ajutorul cunoscutilor care le-ar putea procura ceea ce isi doresc. „Neajunsurile” impatimitilor de calculatoare sunt suplinite prin afacerile vanzatorilor de second-hand-uri, pentru care situatia este mai mult decat favorabila.
In Occident, la un interval de aproximativ trei ani, tehnologia este supusa schimbarii, considerandu-se ca este depasita si deci nemaifacand fata cerintelor. Echipamentele scoase astfel din circulatie sunt puse in vanzare, in cadrul unor licitatii organizate special in acest scop. Romanii nu ar lipsi sub nici o forma de la acestea, ei mirosind de mult timp profitul pe care il poate aduce vanzarea calculatoarelor astfel achizitionate. Ei cumpara cantitati industriale de calculatoare, la preturi de mai nimic.
La suprafata ar parea un risc enorm, dar acestia cunosc „foamea” romanilor de computere. Conationalii lor prefera sa cumpere un calculator cu 200 – 300 de dolari, chiar daca este depasit, decat sa dea mai mult de 1.000 de dolari pe un calculator de top. De multe ori, second-hand-urile au facut fata cu succes diferitelor necesitati, refolosirea lor dovedindu-se inca o data o economie pentru buzunarul doritorilor.
Calculatoarele vin din Anglia si Germania
Calculatoarele vandute in regim second-hand se prezinta in configuratii mai mult decat generoase, plecand de la un Pentium 75 si terminand cu P 133 sau P 166. Cu 200 – 300 de dolari se poate achizitiona un sistem destul de bun, care sa raspunda nevoilor unui utilizator casnic. Astfel, un sistem P 100, cu memorie de 32 Mb pe RAM si un hard de 1,3 GB poate gazdui si rula Windows ‘95 sau Microsoft Office.
Garantia acestor sisteme, la cumparare, variaza intre trei si sase luni, unele firme indraznind chiar sa ofere si un an.
Totusi un sfat demn de luat in seama ar fi ca, in momentul achizitionarii unui computer, doritorul sa fie insotit de o persoana ce are ceva cunostinte de hardware, astfel putand avea oarecum certitudinea ca functioneaza normal. Cei interesati isi pot procura, la mana a doua, chiar si unele componente, cu ajutorul carora isi pot imbunatati sistemele pe care le detin.
De mai bine de un an de zile afacerile de acest gen au cunoscut o amploare deosebita. Importul de tehnologie a fost scutit chiar de plata taxelor vamale, lucru ce a permis celor care se ocupa cu astfel de afaceri sa introduca in tara tiruri intregi de calculatoare si subansamble second-hand. Vanzarea acestora le va aduce profituri deloc de ignorat. Tarile de provenienta sunt cu precadere Anglia si Germania.
In spatele anunturilor din ziare stau firme care comercializeaza calculatoare second-hand la preturi ce variaza intre 160 si 280 de dolari, cu configuratii variate (procesoare MMX sau Intel, memorie cuprinsa intre 16 si 80 MB, hard disk de 270 MB – 2,5 GB, placa video de 1 MB) si… chiar de marca (Hewlett Packard, Compaq).
De asemenea, importatorii directi comercializeaza angro o gama diversa de calculatoare. Afacerile cu computere second-hand au creat avantaje atat pentru cei care le distribuie, cat si pentru cei care le cumpara.