11.471 de pensionari au beneficiat, în aprilie 2024, de pensii de serviciu. Cifra este în creştere cu 184 de persoane comparativ cu luna anterioară. Cei mai mulți, respectiv 5.621, sunt beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor.

11.471 de pensionari au beneficiat de pensii de serviciu

Conform cifrelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), cea mai mare pensie medie de serviciu a fost înregistrată în cazul beneficiarilor Legii 303/2002. Este vorba despre o sumă de 24.151 lei.

Din aceasta, 21.287 lei este cota suportată din bugetul de stat. De asemenea, suma de 6.700 de lei este suportată din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna aprilie, 790 de persoane.

Pensia medie era de 6.667 de lei, din care 3.132 de lei suportaţi de la bugetul de stat, conform CNPP.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 849 de persoane. Pensia media s-a ridicat la 5.727 de lei, suma de 3.240 de lei fiind suportată de la bugetul de stat.

bani, lei
SURSA FOTO: Dreamstime

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 649 de persoane

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.374 de pensionari. Pensia medie se ridica la 12.896 de lei, din care 8.317 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 649 de persoane. Media a fost de 9.831 de lei, din care 3.145 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.188 de pensionari. Pensia media a fost de 6.247 de lei, din care 3.408 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Șeful CNPP, detalii despre recalcularea pensiilor din septembrie

În altă ordine de idei, șeful CNPP a oferit detalii despre recalcularea pensiilor din septembrie. Una dintre noutățile importante aduse de această lege este creșterea pensiilor în conformitate cu contribuțiile și stagiile de cotizare realizate de-a lungul vieții active.

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a oferit un exemplu concret pentru a ilustra această creștere:

„Avem stagiul contributiv de 32 de ani și 6 luni la care începem să calculăm acele… avem între 25 și 30, avem 5 inm cu… 2,5 puncte între 30 și 32 ne oprim aici, avem 2 ani inm și ne dă 1,5 și pentru cele 6 luni calculate și… aici e o formula foarte clară, este vorba de 0,06 și ne dă 0,375… rezultă 4,375 puncte de stabilitate.

Deci, cuantum pensie egal vpr adică avem acest 27 valoare punct de referință este 21 și ne rezultă o pensie de 2.201 lei, dacă ne uităm cât este în momentul de față pensia în plată, rezultă un plus de 335 de lei, adică un 18 la sută în plus în momentul când de la 1 septembrie 2024”, a spus Daniel Baciu.