Conform unui studiu ce are ca temă noile modalități de lucru abordate de companiile din industrie pentru 2021, peste 90% dintre companiile participante lucrează acum în sistem telemuncă (de la domiciliu sau din ale locuri). În acest moment, 38% dintre companii au afirmat că la birou merge personalul tehnic de suport, în timp ce restul angajaților ajung doar în contexte speciale legate de meetinguri, mai arată studiul Asociației Business Service Leaders în România (ABSL), realizat în perioada februarie – martie.

Aproximativ 95% dintre companiile chestionate vor aborda post pandemie un sistem de muncă hibrid, venind la birou în proporții diferite. Aproximativ 5% dintre companii au afirmat că vor lucra 100% de la birou post-pandemie.

40% dintre companiile industriei planifică întoarcerea treptată la birou, în sistem hibrid, începând din perioada iulie – august, şi ajungând la 61% până la finalul anului 2021 sau din 2022. 39% dintre companiile respondente încă nu știu când se vor întoarce la birou.

În primele cinci criterii pentru întoarcerea la birou companiile au menționat alegerea individuală a angajaților, tipul proiectelor aflate în derulate, decizia echipei, performanța angajaților și stadiul în care se află un proiect.

45% dintre companiile din industrie spun că post pandemie intenționează să lucreze de la birou între 8 – 10 zile pe lună, în timp ce 10% intenționează să vină la birou 12 zile pe lună. Angajații a 22% dintre companii vor lucra mai puțin de 7 zile pe lună de la birou sau doar ocazional.

Majoritatea companiilor vor păstra spațiile de birouri deținute înainte de pandemie

Referitor la birouri, 61% dintre companii vor păstra spațiile de birouri deținute înainte de pandemie, în timp ce 39% dintre companii vor diminua aceste spații. 56% dintre companii intenționează să modifice spațiile de birouri. Rolul biroului post-pandemie se va schimba. Acesta va funcționa în primul rând ca spațiu dedicat întâlnirilor, așa cum afirmă 86% dintre companii, dar și ca spațiu de interacțiune și team building pentru echipe, după cum susțin 57% dintre companii. Spații de luat masa, spații de relaxare, experiențe video și de realitate augmentată sunt alte funcționalități ale biroului post-pandemie.

„Experiența ultimilor luni a demonstrat că atât telemunca, cât și munca de la birou în proporție de 100%, au inconveniente și nu corespund nevoilor companiilor, pe termen lung. Echipele proaspăt angajate sunt mai greu de pregătit atunci când lucrează de acasă, iar dezvoltarea profesională pe termen mediu și lung este afectată negativ în situația în care echipa nu interacționează nemijlocit pentru perioade lungi de timp” spune Cătălin Iorgulescu, reprezentant al Consiliului Director ABSL.

72% dintre companiile industriei serviciilor de business nu au introdus în perioada telemuncii criterii diferite de evaluare a performanțelor. 78% dintre companiile chestionate folosesc un singur tip de evaluare.

85% dintre companii au declarat că au introdus însă aptitudini noi pentru evaluarea performanțelor managerilor, care au legătură cu telemunca. Acestea sunt capacitatea de management al echipelor care lucrează la distanță, leadership virtual, flexibilitate, empatie, motivarea angajaților.

72% dintre companii au luat în această perioadă diverse măsuri menite să evite epuizarea („burnout-ul”), precum programe de sănătate mintală și wellbeing, comunicare 1 la 1, ore de muncă flexibile.

De asemenea, 40% dintre companii au aplicat pentru facilități fiscale oferite de stat. Zile libere pentru părinți, ajutor financiar pentru studii sau sume pentru procurarea echipamentelor IT sunt principalele facilități pentru care aceste companii au aplicat.

Companiile au continuat să ofere beneficii angajaților și în această perioadă

Circa 45% dintre companii oferă în medie 3 sau 4 beneficii angajaților. Cele mai des întâlnite sunt: abonamente medicale, programe interne de reducere a stresului, sport, programe pentru depistarea și prevenirea bolilor.

77% dintre companiile din industrie au crescut salariile angajaților în acest an, în timp ce 13% le-au păstrat la nivelul din 2020.

„Din acest an vom asista la o revenire a activității pe piața forței de muncă, iar decizia unei companii de a nu mări salariile ar putea avea repercusiuni asupra echipei. Unul dintre avantajele competitive ale României, în industria de business services europeană, este dat de costurile scăzute cu forța de muncă. Creșterea constantă a salariilor va eroda acest avantaj, în următorii cinci ani. Din aceste motive, activitățile repetitive vor fi înlocuite de inteligența artificială sau vor migra către locații mai ieftine, preponderent în Asia.

În acest context consider esențial ca industria noastră să migreze de la servicii tranzacționale (precum facturare, înregistrare comenzi) la servicii cu valoare adăugată mare (de exemplu analiză date, planificare, îmbunătățire a experienței clienților finali, dezvoltarea integrală a unui proiect de automatizare etc.)”, explică Ciprian Dan, Președinte ABSL.

Vaccinarea va face posibilă creșterea interacțiunilor la birou, dar și posibilitatea de a călători.

Reducerea semnificativă a mobilității în timpul pandemiei a fost o piedică importantă în dezvoltarea industriei de outsourcing întrucât in timpul portării noilor procese specialiștii călătoresc pentru predarea cunoștințelor esențiale, setarea sistemelor și a mediului în care urmează sa se desfășoare activitatea.

Cu toate acestea, 83% dintre companii nu vor condiționa întoarcerea la birou de vaccinare.

Studiul ABSL a fost dezvoltat în perioada februarie – martie 2021. La studiu au participat 61 de companii, având un număr total de angajați de aproximativ 39.000.

Sursă foto: Dreamstime