Simona Halep a povestit despre modalitatea în care a fost ajutată de antrenorul australian, Darren Cahill, de-a lungul carierei sale. De asemenea, sportiva a spus și că a lucrat cu un psiholog.

„Darren a spus mereu că un antrenor bun trebuie să-l facă pe jucător să-şi dea seama singur de ceea ce face greşit pe teren şi să se corecteze el acolo. De aceea nici nu am vrut să facem on-court coaching foarte des. La mine cel mai greu lucru de progresat, cea mai grea parte a fost atitudinea: să nu mai fiu negativistă pe teren, să nu mă mai critic şi atunci când sunt într-un moment greu să fiu eu alături de mine, adică să nu dau şi eu în mine, că suficient dă adversara, suficient dă situaţia respectivă, eu să mă protejez cumva.

Aici am progresat mult, dar am şi lucrat cu o doamnă psiholog. Când mă uit la meciurile de acum 2-3 ani mi-e ruşine uneori. Mi-e ruşine de mine că puteam să fac astfel de lucruri, dar nu le controlam foarte bine şi de aceea le făceam, dar încerc să mă accept şi cu momentele acelea!”, a spus Simona Halep în emisiunea „500 de apropo-uri”.

Idolii din copilărie ai Simonei Halep

De asemenea, Simona Halep în cadrul emisiunii respective despre idolii săi din copilărie. Primul său idol a fost tenismenul constănțean, Andrei Pavel, pe care sportiva a reușit să îl depășească.

„L-am avut idol pe Andrei Pavel când eram copil, mereu când îl întâlneam aveam emoții, chiar mi-a fost rușine să-i cer autograf. La Roland Garros în 2007 am mers la meciul lui de dublu și i-am cerut manșeta! Și de atunci nu am mai dat-o jos din thermobag. Și el m-a inspirat tot timpul și faptul că și el a câștigat la juniori la Roland Garros mi-am dorit și eu să fac același lucru. M-a îndrumat frumos fără să mă cunoască. A fost o energie plăcută când ne-am întâlnit amical la teren”, a povestit Simona Halep.

Totuși, tenismenul constănțean nu a fost singurul ei idol. Sportiva a spus că îl admiră și pe renumitul Gheorghe Hagi.

„Apoi Gheorghe Hagi a fost unul din idolii mei, per total, nu neapărat în tenis, seriozitatea lui, dorința de a fi cel mai bun, perfecțiunea pe care o căuta mereu, mi-au arătat că așa trebuie să ca să fii cel mai bun”, a adăugat Simona Halep.