CFR Marfă se află într-o nouă fază a procesului de redresare şi după omologarea, în luna martie, a planului de redresare prin concordat preventiv, în prezent eforturile sunt concentrate pe agrearea unui mecanism de restituire a ajutorului de stat, informează marți compania printr-un comunicat.

„După omologarea în luna martie a planului de redresare prin concordat preventiv a CFR Marfă şi parcurgerea în mod accelerat a primelor etape premergătoare restructurării companiei, în prezent eforturile sunt concentrate pe agrearea unui mecanism de restituire a ajutorului de stat. Deşi DG Competition a transmis o adresă în care se arată faptul că mecanismul propus trebuie îmbunătăţit, aceasta adresă este o invitaţie la negociere. După adresa primită din partea DG Competition în luna octombrie, părţile au avut o primă videoconferinţă în cadrul căreia DG Competition a luat act de noile argumente aduse de partea română în susţinerea mecanismului de restituire a ajutorului de stat şi a transmis mesajul că va ghida autorităţile române în a implementa un mecanism care să respecte condiţiile europene”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, autorităţile române şi-au asumat să transmită argumente noi în vederea susţinerii unei propuneri fezabile care să ducă la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de TFUE (Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, nr.) cu privire la restituirea ajutorului de stat şi, de asemenea, la salvarea activităţii naţionale de transport feroviar de marfă.

„Rezultatul dorit este agrearea unei forme care să asigure atât respectarea mecanismelor de concurenţă, cât şi redresarea CFR Marfă. Atât CNCF CFR SA, cât şi Consiliul Concurenţei şi Ministerul Finanţelor Publice susţin principiile mecanismului de restituire a ajutorului de stat propus şi colaborează pentru a ajunge la o formă ce va fi ratificată de DG Competition. Suntem încrezători în atingerea unui acord între aceste instituţii şi în posibilitatea de redresare a CFR Marfă prin concordat preventiv”, arată compania de transport.

CFR Marfă obligată să returneze 570 de milioane de euro

Pe data de 18 decembrie 2017, Comisia Europeană a iniţiat o investigaţie aprofundată pentru a stabili dacă mai multe măsuri luate de statul român în sprijinul societăţii CFR Marfă au respectat normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat, iar la finalul lunii februarie 2020 Comisia Europeană a anunţat că CFR Marfă trebuie să returneze ajutorul de stat declarat incompatibil, în valoare de aproape 570 de milioane de euro.

Conform legislaţiei în vigoare, după publicarea Deciziei Comisiei în Registrul ajutoarelor de stat de pe site-ul Comisiei Europene/Concurenţă/Ajutor de Stat, urmează o perioadă, care depinde de autorităţile statului român, în care aceasta devine titlul executoriu. Până în prezent, la aproape o lună de la acest anunţ, acest titlu executoriu încă nu există, notează OPSFPR.

Încă din luna martie, compania CITR, administrator concordatar provizoriu şi coordonator al restructurării CFR Marfă, a depus la dosarul concordanţei preventive oferta faţă de creditori; conform CITR, oferta de concordat pentru care s-a solicitat omologarea nu cuprinde plata ajutorului de stat, însă iminenţa plăţii a fost luată în calcul încă de la începutul elaborării strategiei de restructurare, se precizează în comunicatul OPSFPR.

Planul de redresare pentru CFR Marfă prin concordat preventiv a fost omologat pe 12 martie 2020 de către judecătorul sindic, după aprobarea acestuia de către creditorii care deţin peste 75% din totalul creanţelor, conform prevederilor legale.

Principalii creditori ai Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă sunt statul român, pentru ajutorul primit la momentul încercării eşuate de privatizare de acum şapte ani, pentru suma de 568 milioane de euro, şi CFR SA, cu o creanţă asupra CFR Marfă de aproximativ un miliard de lei.

Conform Organizaţiei Patronale a Societăţilor Feroviare Private din România (OPSFPR), CFR SA deţine peste 75% din totalul datoriilor CFR Marfă, dacă nu se ia în calcul şi datoria către statul român, pentru care nu există deocamdată titlul executoriu.