În ciuda faptului că în 2009 consumul intern de gaze s-a prăbuşit cu 15%, viitorul aduce oportunităţi pentru noii jucători. Grupul CEZ, prezent până acum doar pe piaţa electricităţii, îşi face debutul în vară şi în furnizarea de gaze.  

Din cauza crizei, suprapusă peste „tensiunile” electorale, 2009 a fost cel mai greu an de până acum pentru furnizorii de gaze naturale. O spun chiar ei, după ce au fost nevoiţi să îşi împartă un consum diminuat cu 15%, de 140 milioane MWh. Lupta s-a dat pentru păstrarea portofoliului de clienţi, dar şi pentru menţinerea marjelor de profit peste zero.

Cu toate acestea, viitorul apropiat se anunţă a fi unul „interesant” pentru piaţa de gaze. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei are în plan să elimine până în 2011-2012 tarifele reglementate, atât la gaze, cât şi la electricitate, pentru consumatorii noncasnici. Aceasta înseamnă sute de mii de consumatori mici şi mijlocii, care vor fi obligaţi să îşi caute un nou furnizor sau să îşi negocieze preţurile cu actualii furnizori.

Pe o piaţă dominată de nemţii de la E.ON Gaz România şi franco-belgienii de la GDF SUEZ Energy România, îşi face intrarea şi grupul ceh CEZ. Prezent din 2005 pe piaţa locală de electricitate, după ce a cumpărat de la stat Electrica Oltenia, CEZ face încă un pas înainte pentru consolidarea afacerilor: furnizarea de pachete gaz-electricitate, după modelul celor doi mari rivali ai săi.

Strategia cehilor de la CEZ

209-51484-11_conducte_18_compania.jpgCompania a obţinut licenţă de furnizare gaze în ianuarie 2010, iar primele livări vor fi făcute în această vară, potrivit estimărilor sale. „Ne vom limita în această etapă incipientă la un volum de aproximativ 290.000 MWh/an. Ne adresăm în special celor care sunt clienţii noştri tradiţionali de energie electrică. Pentru ei am dezvoltat un pachet complet de servicii energetice (inclusiv audit energetic)”, a declarat, pentru „Capital”, Mirela Dima, director general CEZ Vânzare. Compania va analiza însă şi solicitările altor potenţiali clienţi.

Segmentul consumatorilor casnici nu va fi atacat, pentru moment, de CEZ. „Vom urmări atent evoluţia întregii pieţe şi vom fi pregătiţi pentru eventuale schimbări”, a adăugat însă Mirela Dima. Ea se aşteaptă la o stabilizare a consumului de gaze în perioada următoare, apoi la o creştere de 1-3% pe an, începând din 2012, în funcţie de cum va evolua economia. „Deşi în acest moment piaţa de gaze naturale are un grad mai mic de deschidere decât cea de energie electrică, evoluţia viitoare va fi intensă. Am mai trecut printr-o situaţie similară şi în cazul furnizării de energie electrică şi suntem pregătiţi pentru ce va urma. Este doar o chestiune de timp şi de strategie a participanţilor la piaţă”, a conchis directorul CEZ.

Piaţă concentrată

În prezent, piaţa internă de gaze este dominată de câţiva jucători, la fel ca în ­restul Europei, de altfel. În 2008, din 55 de furnizori către consumatorii finali, şase aveau 87,6% din piaţă, potrivit datelor Eurostat. Planuri de a se dezvolta pe piaţa locală a gazelor are şi grupul petro­lier ungar MOL, care a obţinut deja licenţă prin MOL Energy Trade România.

Deşi în acest moment piaţa de gaze naturale are un grad mai mic de deschidere decât cea de energie electrică, evoluţia viitoare va fi intensă.
Mirela Dima, director general, CEZ Vânzare