Care sunt mai ridicate riscuri sistemice pentru stabilitatea financiară a României?

Potrivit unui sondaj realizat de către Banca Națională a României (BNR) în cadrul principalelor bănci de pe piața locală, după valoarea activelor lor, țara noastră prezintă patru riscuri majore şi şase riscuri moderate la adresa stabilităţii financiare.

Primul risc ridicat se referă la deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, lucru care s-a menţinut pe primul loc în harta riscurilor în ultimii doi ani. Următoarele riscuri ridicate, în ordinea importanţei lor, sunt:

  1. riscul de creştere a costului de finanţare ca urmare a majorării ratei dobânzii şi/sau a deprecierii cursului de schimb cu efecte negative asupra capacităţii de plată a debitorilor, în special a populaţiei şi IMM;
  2. riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental;
  3. riscul privind cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar-bancar, cu implicaţii asupra solvabilităţii sectorului bancar;
  4. riscul de creştere a costului de finanţare ca urmare a majorării ratei dobânzii şi/sau a deprecierii cursului de schimb înregistrează cel mai înalt nivel curent al riscului, având cea mai ridicată probabilitate de apariţie dintre cele patru riscuri ridicate.

În rândurile următoare, aveți lista care cuprinde riscurile moderate, după importanţa lor:

  1. riscul asociat provocărilor la adresa securităţii cibernetice şi inovaţiei financiare;
  2. riscul asociat evoluţiilor din piaţa imobiliară rezidenţială;
  3. riscul privind lichiditatea sectorului bancar;
  4. riscul reducerii rapide a încrederii investitorilor în economiile emergente;
  5. riscul de intensificare a legăturii dintre sectorul bancar şi sectorul public;
  6. riscul asociat evoluţiilor din piaţa imobiliară comercială şi riscul climatic.

Care sunt principalele implicaţii ale creşterii ratelor de dobândă?

În cadrul sondajului realizat de către BNR, au fost adresate principalelor bănci de pe piața locală două întrebări adiţionale referitoare la implicaţiile creşterii ratelor de dobândă în ceea ce priveşte calitatea portofoliilor de credite, cererea de credit şi volumul creditării, costurile de finanţare şi disponibilitatea resurselor de finanţare interbancară şi implicaţiile asupra riscului de credit ale intensificării tensiunilor geopolitice şi, totodată, ale deteriorării perspectivelor macroeconomice la nivel global.

„În contextul actual caracterizat de presiuni inflaţioniste, principalele instituţii de credit din România consideră că majorarea ratelor de dobândă are un impact direct, cu precădere asupra segmentului de clienţi din sectorul populaţiei, aceştia având în portofoliu în mare parte credite cu dobândă variabilă”, notează sondajul BNR.

În rândurile următoare aveți lista care cuprinde principalele implicaţii ale creşterii ratelor de dobândă:

  • majorarea costului de finanţare atât pentru populaţie, cât şi pentru companii;
  • creşterea ratelor de neperformanţă şi, implicit, scăderea calităţii portofoliilor;
  • o eventuală intensificare a împrumuturilor denominate în monedă străină;
  • scăderea disponibilităţii resurselor de finanţare interbancare.

Potrivit opiniilor instituţiilor de credit din România, deteriorarea perspectivelor macroeconomice la nivel global va afecta sentimentul economic pe partea de ofertă, alimentând presiunile inflaţioniste şi contribuind la reducerea puterii de cumpărare a consumatorilor. În plus, acestea consideră că dezechilibrele macroeconomice interne şi nevoile de finanţare ridicate ale statului sunt factori suplimentari care, într-un context global nefavorabil, acţionează în sensul creşterii riscului de credit de ţară.