Carantina nu este o pedeapsă! Primarul Timișoarei reacționează: E necesară pentru a preveni un colaps al sistemului sanitar

Carantina nu este o pedeapsă! Primarul Timișoarei reacționează: E necesară pentru a preveni un colaps al sistemului sanitar
Publicat de Iulian Luca la 22 martie 2021, 17:10

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, le-a transmis timișorenilor că nu trebuie să considere măsura de prelungire a carantinei ca o pedeapsă pentru ei și pentru oraș. El a spus că aceste măsuri vin în sprijinul lor și previne un colaps în sistemul sanitar.

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, luni, că măsura de prelungire a carantinei în Timişoara nu este o pedeapsă, ci vine în sprijinul timişorenilor care lucrează în sistemul sanitar. El a precizat că această carantină previne practic un colaps al sistemului sanitar.

Dominic Fritz a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că în urma blocajului politic local Guvernul a interveni şi a carantinat toată zona metropolitană.

„Guvernul României a intervenit în urma blocajului politic din CJSU şi a carantinat aşa cum era şi logic toată zona metropolitană, deci încercarea de a scoate câteva comune din zona carantinată de sâmbătă nu a reuşit şi asta cred că este ceva ce ne va ajuta pentru că virusul nu se opreşte la limitele unor UAT-uri şi se răspândeşte în toată zona metropolitană. Cred că este evident că după două săptămâni de carantină ritmul creşterii a încetinit şi bineînţeles că ne aşteptăm că dacă măsurile vor fi respectate în continuare ritmul va scădea în continuare şi rata infectărilor va scădea”, a afirmat Fritz, conform news.ro.

Aceste măsuri nu sunt o pedeapsă pentru timișoreni

Primarul a precizat că aceste măsuri vin în ajutorul orașului și tuturor timișorenilor și nu reprezintă o pedeapsă pentru ei.

„Aceste măsuri nu sunt o pedeapsă pentru Timişoara, ci vin în ajutorul Timişoarei şi al tuturor timişorenilor care lucrează în sistemul sanitar, al tuturor timişorenilor care sunt pacienţi COVID-19 acum în spitale sau în viitor în spitale. Suntem la absolută limită cu capacităţile n oastre sanitare şi această carantină este din păcate necesară pentru a preveni un colaps al sistemului sanitar”, a explicat primarul Timişoarei.

El a precizat că este de acord cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, că este nevoie de o modificare a algoritmului de carantinare.

„Sunt de acord şi cu ministrul Vlad Voiculescu că avem nevoie de o modificare a algoritmului de carantinare, aceste reguli nu sunt transparente, sunt uşor de uşor de politizat. Eu cred că măsurile luate şi procesul de decizii prin care sunt luate aceste măsuri trebuie să fie clar, logic şi predictibil”, a mai afirmat primarul Timişoarei.

Primarul Timișoarei nu vrea să comenteze războiul dintre PNL local și Guvern

El a precizat că speră că războiul între PNL local şi Guvernul României să nu afecteze buna colaborare între judeţ şi Guvernul Cîţu.

„Nu vreau să comentez războiul între PNL local şi Guvernul României, dar eu sper că nu va afecta buna colaborare ce există acum între Timişoara, Timiş şi Guvernul Cîţu. Timişoara şi Timişul nu au avut niciodată un sprijin mai bun şi suport pentru proiectele de dezvoltare cum are acum de la Guvernul Cîţu”, a mai transmis Dominic Fritz.

Prelungirea carantinei în municipiul Timişoara nu a întrunit numărul necesar de voturi în CJSU, aşa că a intervenit şeful DSU care a decis prelungirea carantinei cu 72 de ore.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.