Legea pensiilor, bazată pe contributivitate, va elimina inechitățile

Ministrul Muncii a subliniat că Legea pensiilor este conceput pe bază de respect pentru contributivitatea cetățenilor și pentru a elimina inechitățile. Simona Bucura-Oprescu a confirmat că finanțarea legii pensiilor va proveni din bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul de stat.

Aceasta a adăugat că proiectul va trece prin procedură de urgență în Parlament, astfel încât până pe 20 noiembrie el să fie deja adoptat de către Legislativ.

„Este un moment important pentru România, fiindcă noi ca Minister al Muncii și Solidarității Sociale ne luptăm pentru drepturile românilor care au dreptul la respect. Acesta este sensul pe care l-am urmărit prin noul proiect de lege cu privire la pensiile publice, un proiect care se bazează pe respect pentru contributivitate, pe eliminarea inechităților și pe puncte de stabilitate, punct care arată respect pentru muncă. Proiectul a fost aprobat în Guvern”, a anunțat Simona Bucura-Oprescu, la finalul ședinței de joi a Executivului.

Chestionată despre avizul dat de către Ministerul de Finanțe care spunea că nu există surse de finanțare identificate și dacă acestea au fost identificate între timp, Bucura-Oprescu a răspuns: „Proiectul a parcurs toate etapele, atât etapele guvernamentale, fiindcă în această echipă Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Banca Mondială, Comisia Europeană am avut un dialog permanent”.

„Toate cifrele le-am avut cu toții la dispoziție. Este evident că este un efort comun pe care trebuie să îl facem, fiindcă românii au nevoie de acest proiect. Este foarte important ca Guvernul să găsească toate aceste soluții, iar primii care trebuie să le găsească și sunt sigură că le vor găsi sunt cei de la Ministerul Finanțelor. O mai bună colectare, o mai mică evaziune fiscală și înțelepciune între noi, cei care lucrăm împreună în Guvern, sunt elementele care ne vor duce la respectarea drepturilor românilor pentru care au muncit o viață”, a completat ministra Muncii.

Simona Bucura-Oprescu a dat asigurări că nu vor fi amânate creșterile pensiilor

Chestionată care este sursa de finanțare pentru proiectul privind legea pensiilor, Simona Bucura-Oprescu a replicat: „Cea care a fost dintotdeauna. BASS (bugetului asigurărilor sociale de stat – n.r.) și bugetul de stat”.

Ministrul a evidențiat efortul comun al Guvernului de a găsi soluții pentru finanțarea creșterilor de pensii, promițând că guvernele PSD au fost și vor fi responsabile în gestionarea acestui angajament.

Întrebată dacă există posibilitatea ca această lege să fi trecut pur electoral și, la un moment să avem parte, așa cum s-a întâmplat și în trecut de amânări de creșteri de pensii, ministra Muncii a spus că e exclus acest lucru. „Am făcut o lege stabilă și sustenabilă”, a adăugat ministrul.

„Toate aceste calcule, tot acest timp pe care colegii noștri, și vreau să le mulțumesc aici în direct, pentru că poate nu se vede efortul nostru. A fost un efort susținut, continuu. Am făcut acest proiect cu gândul că românii trebuie să aibă parte de el și că românii trebuie să simtă faptul că îi respectăm și printr-o lege a pensiilor sustenabilă și aplicabilă și prin acest proiect de lege”, a completat ea.

De asemenea, întrebată de ce cifrele privind impactul bugetar al acestui proiect de lege au fost diferite la Ministerul de Finanțe și la Ministerul Muncii, Simona Bucura-Oprescu a spus că toate „calculele pe care le-am avut noi au fost calculele pe care le-am lucrat cu Banca Mondială”.

„Calculele Băncii Mondiale au fost mult mai complexe decât cele făcute cu cei de la Ministerul Finanțelor. Dar important este că ne-am așezat împreună și am găsit soluții și important este că azi avem un proiect adoptat în Guvern şi am ajuns într-un punct în care ne-am înțeles, a fost adoptată legea și anul 2024 va fi primul în care un guvern acordă două majorări ale pensiilor.

Proiectul va intra în procedură de urgență în Parlament și ne dorim să fie adoptată până în 20 noiembrie ca să renegociem PNRR cu Comisia Europeană. În luna septembrie vom avea deja aplicată integral legea şi asta plecând de la o opțiune imediată, ci de la datoria față de români și de la angajamentul luat prin PNRR. Este foarte bine că împreună cu Ministerul Finanțelor ne-am așezat la masă, este bine că ne-am validat opiniile unora altora şi că avem un proiect adoptat în Guvern”, a mai precizat ea.