Din primele informații, jurnalista a murit singură, înainte de Revelion, fiind înconjurată doar de animalele sale de companie. Duminică seara, o vecină a apelat 112 și a sesizat că vecina ei nu a mai fost văzută de trei săptămâni și se întâmplă ceva ciudat și cu câinii săi.

Cristina Țopescu a fost căsătorită în trecut cu Ștefan Bănică. Aceasta a declarat că nu își putea controla emoțiile și izbucnea urât de multe ori. Acesta ar fi făcut multe crize de gelozie pe vremea când nu era suficient de maturizat.

„Ştefan e impulsiv, primitiv în relaţia cu o femeie. Ameninţa, făcea crize de gelozie urâte, în care nu-şi mai controla limbajul şi jignea. A rămas de pomină un episod în care a venit să mă ia de la televiziune şi, ca să mă convingă să mă întorc acasă – pentru că iar plecasem – ţinea un cuţit mare de bucătărie sub haină şi-mi spunea că mă omoară dacă în clipa aia nu merg cu el acasă”, povestea Cristina Topescu, la puţin timp după despărţire, citată de revistatango.ro.