Calendar Ortodox, Sfântul Ioan, 7 ianuarie! Cine nu face asta azi este trist tot anul! Toți românii trebuie să respecte

Sfântul Ioan Botezatorul  s-a născut în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era rudă cu Fecioara Maria, mama lui Iisus. Prorocul Ioan a început să predice înaintea lui Iisus, având rolul de a pregăti poporul pentru primirea Mântuitorului şi a-l face cunoscut. Astfel, prin botezarea oamenilor în Iordan, el, de fapt, îi pregătea pentru adevăratul botez, cel în duh, pe care l-a adus Iisus Hristos. Sfântul Ioan avea mulţi ucenici care îl urmau. Acesta nu era un orator desăvârşit, dar avea darul de a-i atrage pe oameni.

În calendarul ortodox, Sfântul Ion este sărbătorit în fiecare an a doua zi după Bobotează, ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, Iisus s-a făcut cunoscut oamenilor, la 30 de ani, vârstă pe care evreii o consideră a maturităţii. Tot pe 7 ianuarie, este sărbătorit Crăciunul pe rit vechi 2021. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial.

Ce trebuie să faci azi toți românii

Sărbătoarea Sfântului Ion, cunoscută în popor sub numele de “Sânt- Ion”, reprezintă încheierea Sărbătorilor de Iarnă deschise la Sfântul Nicolae. Sărbătoarea mai este cunoscută şi sub numele de „Înaintemergătorul Domnului” sau „Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”. Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan Botezătorul fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi ferit de boli în timpul anului. Conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion se botează gerul, ceea ce înseamnă că se înmoaie frigul şi temperaturile încep să crească. Se spune că această zi e una a bucuriei, iar cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot anul.  Cei care serbează această zi speră ca gospodăriile lor să fie ferite de foc şi animalele – de fiarele sălbatice.

Calendar Ortodox, Sfântul Ioan, 7 ianuarie! Cine nu face asta azi este trist tot anul! Toți românii trebuie să respecte

Obiceiuri

În această zi există în anumite zone obiceiul numit “Iordănitul femeilor”. Acesta este, de fapt, o petrecere a nevestelor, care se adună la o gazdă, unde aduce fiecare alimente şi băutură, apoi petrec până dimineaţa, spunând că se “iordănesc”. Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion este “Iordăneala”, care este un fel de colind. Mai mulţi tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ioan, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan la biserică şi după terminarea slujbei stropesc fiecare om care le iese în cale, apoi îl urează. Oamenii “iordăniţi” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani.

De Sfântul Ioan Botezătorul, aproximativ 2 milioane de români cu numele de Ion, Ioan, Ioana, Ionela, Ionel şi alte derivate îşi serbează  onomastica.

Calendar Ortodox, Sfântul Ioan, 7 ianuarie! Cine nu face asta azi este trist tot anul! Toți românii trebuie să respecte