Cea mai bună veste privind bugetul Uniunii Europene pentru 2014-2020 și partea care revine României este cea legată de plățile directe în agricultură. Cum rata de absorbție a fondurilor prin proiecte în diferite domenii este foarte scăzută și nu pare că se va îmbunătăți semnificativ în viitor, plățile directe sunt foarte bune, deoarece se fac indiferent de eligibilitatea unui proiect sau altul.
Astfel, după ce în 2007-2013 România a primit 5,6 miliarde euro sub formă de plăți directe în agricultură, în perioada următoare are alocată suma de 10,3 miliarde euro pentru aceste plăți. De altfel, pentru Politica Agricolă Comună (PAC), România a primit cu 27% mai multe fonduri decât în perioada precedentă, respectiv 17,5 miliarde euro.

Poate fi bine, poate fi rău

Pe partea de fonduri structurale (total), România are alocate 21,82 miliarde euro, în urcare cu 10% față de perioada anterioară. Suma totală alocată țării noastre se ridică, astfel, la 39,88 miliarde euro, mai mare cu 18% decât bugetul pentru 2007-2013. Desigur, în funcție de tabăra politică a comentatorilor, rezultatul negocierilor de la Bruxelles este pozitiv sau negativ, chiar dacă legătura cu realitatea este ca și inexistentă.

Principala problemă a economiei autohtone este absorbția redusă a fondurilor structurale. Doar 11% din ce ni s-a alocat din 2007 până acum au ajuns în țară, indiferent cine a fost la guvernare. Aproape 40 de miliarde de euro pentru următorii șapte ani înseamnă ceva mai mult de cinci miliarde euro anual, care ar acoperi integral deficitul de cont curent. Sumă care să poată fi integrată fără efecte negative în economie. Nu de alta, dar avem exemplul Greciei, Irlandei și Spaniei, țări care au încasat sume mari de la UE, dar care nu au reușit să evite crearea unor bule de dimensiuni uriașe, în special în sectorul imobiliar.

Este clar că discuția despre un buget mai mare decât am primit este i­nutilă. De altfel, bugetul adoptat după negocierile de la Bruxelles mai trebuie să treacă și prin Parlamentul European, unde se speră să nu apară alte surprize. Oricum, valoarea totală a bugetului, de 908,4 miliarde euro (cu posibilitatea extinderii până la un maxim de 960 miliarde euro) reprezintă doar circa 1% din PIB-ul UE.
Un element important este posibilitatea ca banii alocați să fie cheltuiți pe o perioadă mai mare cu trei ani decât perioada de execuţie bugetară, adică în zece ani, termen cu un an mai lung faţă de cel prevăzut acum. România mai are, în prezent, posibilitatea să mai folosească o parte din banii din bugetul trecut până anul viitor, fiind vorba, evident, de proiecte care au fost deja aprobate și demarate, valoarea obținută după negocieri fiind de patru miliarde euro. Pentru perioada următoare, sumele urmează să fie indexate și cu rata anuală a inflației, ceea ce arată că posibilitatea cheltuirii banilor în zece ani este cu atât mai importantă.

Rata de cofinanțare din partea UE va fi de 85%, după ce inițial s-a propus ca aceasta să fie de doar 75%. Pozitivă este și posibilitatea de a transfera până la 25% între cei doi piloni ai PAC, plățile directe și dezvoltarea rurală. Cu alte cuvinte, dacă bugetul pentru dezvoltare nu va fi atras în totalitate, un sfert din banii alocați ar putea fi adăugați celor pentru plăți directe. La procentajul de prefinanțare, România s-a încadrat la 4% din valoarea proiectului, un procentaj mai mare decât cel general, de 3%, deoarece noi facem parte dintre statele exceptate, respectiv cele care au avut un acord de asistență cu UE și FMI.
Până la urmă, o creștere față de exercițiul bugetar anterior există pentru România (chiar dacă nu este neapărat 18%, cifra include și inflația din ultimii ani). Dar dacă nu se schimbă radical concepția și sistemul de absorbție a fondurilor UE, vom sfârși prin a primi sume doar puțin mai mari decât în perioada anterioară.

De altfel, este chiar „interesantă“ retorica politicienilor, care au uitat complet de dezastrul anterior și se ceartă acum pe pielea ursului din pădure. Toată lumea ne spune că am putea avea creștere economică reală dacă reușim să atragem banii de le UE, dar noi preferăm să ne certăm pe bani pe care oricum nu îi avem. Și există șanse foarte mari ca la finalul celor șapte ani să fi atras de la UE fix câți bani dăm la bugetul comun, adică 8,9 miliarde euro.

Bugetul european nu este o operaţiune contabilă. Viaţa, supravieţuirea regiunilor, a unor întregi grupuri sociale depind de acest buget.
Herman Van Rompuy, președintele Consiliului European