Theresa May a luat în calcul inclusiv varianta ca Marea Britanie să sămână într-o uniune vamală temporară cu Uniunea Europeană. Din păcate pentru aceasta, premierul britanic nu a reușit să-i convingă pe parlamentarii britanici.

Planul Theresei May a eșuat. Noul acord a fost respins de parlamentari din toate partidele din Regatul Unit, pe motiv că propunerile sunt superficiale, relatează The Guardian. Mai mult de 20 de conservatori care au susţinut acordul la ultimul vot au anunţat că îl vor respinge acum, după doar câteva ore de la anunțul premierului.

Deputaților britanici urmează ca la începutul lunii iunie să le fie prezentat proiectul de de lege. În cazul în care acesta va fi aprobat, Theresa May are în plan să supună la vot organizarea unui al doilea referendum cu privire la Brexit şi o rămânere temporară a regatului într-o uniune vamală cu UE.

“Nu vom susţine o versiune reîmpachetată a aceluiaşi acord – şi este clar că acest guvern slab şi care se dezintegrează nu poate livra propriile angajamente”. a spus liderul laburist Jeremy Corbyn.

„Este o trădare a referendumului din 2016 şi o trădare a tot ce a spus de când a devenit prim-ministru”, a afirmat parlamentarul Robert Halfon.

Te-ar putea interesa și: