Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a fost testat pozitiv pentru COVID-19, acesta făcând anunţul marţi după-amiază, pe pagina sa de socializare.

„Ieri am avut febră, iar în această dimineaţă nu am simţit gustul pastei de dinţi. Deoarece acestea sunt simptome ale infecţiei cu noul coronavirus, am făcut un test. Rezultatul a fost pozitiv. Mă simt puţin slăbit, dar per total sunt bine. Mâine mă duc la spital pentru o nouă examinare şi bineînţeles că voi urma recomandările medicilor. Numărul infecţiilor este în creştere, aşa că îndemn pe toată lumea să respecte regulile de prevenire”, a scris Antal Arpad, pe Facebook.

Victorie de răsunet a UDMR în Sfântu Gheorghe

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care a candidat pe lista UDMR la alegerile locale de duminică, a câștigat al patrulea mandat, a declarat liderul organizației județene Covasna, Tamas Sandor. Potrivit acestuia, numărătoarea paralelă făcută de UDMR Covasna indică faptul că Antal Arpad a câștigat și de această dată detașat în față contracandidaților săi.

„Eu mulțumesc tuturor celor care s-au prezentat la vot și le mulțumesc tuturor celor care m-au votat și care îmi susțîn proiectele. În continuare doresc să fiu primarul tuturor, și al celor care m-au votat și al celor care nu m-au votat și al celor care au stat acasă”, a declarat Antal Arpad.

Acesta a menționat că echipa de consilieri locali a UDMR a fost întinerită și că vor urmă schimbări și la nivelul echipei de conducere a Primăriei.

„Mâine o să îmi fac treaba că și până acum, pentru că nu se schimbă nimic de mâine. Și o să discutăm, o să mai stau de vorba și cu vechea echipa și cu cea nouă, să discutăm și să vedem cum prioritizam tot ceea ce dorim să facem, pentru că tot ce am promis noi am luat în serios (…) De foarte multe ori am spus că cel care are șansă să guverneze nu își poate permite să promita lucruri pe care apoi nu le poate face (…) Noi nu gândim în mandate, gândim în generații, dacă putem spune așa, și dorința noastră este că orașul nostru să facă pasul la nivelul următor de dezvoltare (…) Avem foarte mulți tineri în echipa noastră de consilieri și inclusiv în echipa conducerii orașului vor fi oameni noi, pentru că nu vom merge cu echipa cu care am mers până acum”, a spus primarul Antal Arpad.

Antal Arpad, născut pe 10 august 1975 în orașul Rupea din județul Brașov, a absolvit Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și este de profesie sociolog. Acesta a fost ales pentru prima dată primar al municipiului Sfântu Gheorghe în anul 2008, după patru ani în care a fost deputat UDMR în Parlamentul României.

Pentru funcția de primar al municipiului Sfântu Gheorghe și-au mai depus candidaturile Liviu Comăneci (PNL), Constantin Laurențiu Teacă (PSD), Otto Milik (ALDE), Rodica Nina Secelean (Pro România), Tătar Imola (Alianța Maghiară din Transilvania) și Marius Cojocaru (PMP).