Bomba zilei pentru românii cu pensii mici! Se schimbă totul în România
Surpriză mare privind recalcularea pensiilor din România. Cu toate că mulți nu știu asta, sute de dosare au ajuns deja la tribunal. Ce se întâmplă cu calculele de la Ministerul Muncii.
Probleme majore la pensii. România a fost dată în judecată de pensionari începând din anul 2010, atunci când au început primele recalculări de pensie. Peste 200.000 de români au ales să se judece pentru dreptul lor la pensie, iar cifrele ar putea crește și mai mult în următorii ani, mai ales că ministrul Muncii, Raluca Turcan, pregătește o nouă recalculare ce ar putea să intre în vigoare în 2023.
Sute de mii de români au dat statul în judecată pentru recalcularea pensiilor deficitară
Peste 200.000 de români s-au adresat instanței în ultimii 11 ani, după ce au constat că recalcularea pensiilor nu i-a avantajat deloc. Foarte mulți dintre aceștia au avut câștig de cauză, pe când mulți încă așteaptă răspunsul instanțelor. Specialiștii spun că numărul pensionarilor care vor chema statul în judecată ar putea să crească considerabil, după recalcularea pensiilor pusă la cale de ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Explicația ministrului Muncii
”Se schimbă formula de calcul a pensiilor. O să anunțăm la începutul anului 2023. Vom ajunge la o formulă de calcul a pensiilor prin care pensiile mai mici să crească mai mult decât pensiile care ies în momentul de față mai mari pentru cei care se pensionează. Este o schimbare fundamentală de calcul a pensiilor în România”, a transmis Raluca Turcan.
Tot Turcan a spus și când va avea loc mai exact această nouă recalculare a pensiilor.
”Pe reforma pensiilor avem un calendar de lucru în care vom pune la punct întregul cadru normativ care nu ține doar de formula de calcul a pensiilor, ci și de instrumente de creștere a contributivității la sistemul de pensii, astfel încât acesta să fie sustenabil.Intenționăm ca politică activă să încurajăm oamenii să muncească și să fie stimulați pentru a munci”, a mai completat ministrul.
Violeta Alexandru a venit și ea cu explicații
Despre procesele intentate statului a explicat și fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, care a spus că oamenii cer în instanță rezolvarea problemelor deoarece au fost făcute erori grave la recalcularea pensiilor. Fostul ministru a recunoscut că cei care lucrează cu datele pensionarilor trebuie să fie adevărați profesioniști.
”Cine lucrează la casele de pensii, cine se ocupă de cererile de pensionare, cine manipulează date din documentele de muncă ale oamenilor chiar trebuie să se priceapă. Nu este o activitate ușoară, nu se poate da pe mâna unor oameni care nu au cunoștințe în domeniu. Sunt foarte multe acte normative pe care instanțele și casele de pensii trebuie să le ia în considerare atunci când analizează un caz; modificările dese ale legislației îngreunează decizia privind acordarea sau nu a unor drepturi”, a spus Violeta Alexandru.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





