Daniel Dăianu avertizează că o majorare cu 40% a pensiilor de la 1 septembrie nu este sustenabilă. În plus, el a spus că România s-ar putea îndrepta spre o nouă criză, dacă autorităţile nu iau rapid măsuri. “Noi avem venituri mult inferioare celor care ar fi la nivelul UE. Trebuie o reevaluare. E o măsură foarte riscantă, în aceste condiţii, creşterea pensiilor cu 40%.

Este obligatoriu să reuşim să evităm o situaţie foarte critică care ne-ar băga într-o situaţie de criză. Dacă în 2009, criza a venit peste noi, acum noi singuri ne-am împuşca în picior”, a atras atenţia, preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, sâmbătă, la Antena 3.
Această opinie este susţinută şi de guvernatorul BNR, în condiţiile în care Comisia Europeană a anunţat declanşarea procedurii de deficit excesiv. “Întrebările dacă există sau nu bani pentru majorarea de pensii sunt ciudate, în contextul în care România are deficite atât de mari, însă o soluţie ar fi împrumuturile, a declarat Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă.
În opinia sa, situaţia este cu atât mai dificilă, cu cât mediul politic tinde să facă promisiuni electoratului, lucru pe care îl înţelege. „Una e să te aşezi la masă şi alta e să găseşti o soluţie. Logica politică este alta – am fost şi eu în politică şi ştiu – logica în politică este să dai. Vrei, nu vrei, asta este. Am fost şi eu în faţa mulţimii. Dacă nu dai e rău, dacă iei e catastrofă.
Deci sunt vaccinat şi la întrebările dumneavoastră, şi la tipul acesta de negociere. Înţeleg. Dacă mă duc la masă nu încep să bat cu pumnul în masă, înţeleg logica politică. Dânşii, clasa politică, stau în faţa electoratului şi trebuie să promită ceva. De-asta vă spun că nu ştiu cum ieşim din situaţia asta”, a continuat şeful băncii centrale. Isărescu a arătat că soluţiile sunt majorarea veniturilor, tăierea cheltuielilor sau împrumuturile.