Bani în plus la salariu pentru sute de mii de români! Crește cu 25%

Bani în plus la salariu pentru sute de mii de români! Crește cu 25%
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 28 octombrie 2019, 18:21

Vești imense pentru sute de mii de români. Vor primi bani în plus la salariu. Veniturile acestora vor crește cu 25%. Este ultima veste venită din partea autorităților care au făcut anunțul oficial.

Nu se aștepta nimeni la o asemenea creștere important. Se întâmplă în Portugalia acolo unde sute de mii de români s-au mutat din cauza problemelor economice și sociale din țara noastră. Prim-ministrul portughez Antonio Costa a promis sâmbătă, la ceremonia de învestire a guvernului, că va majora salariul minim cu 25%, până în 2023.
Astfel, salariul minim în Portugalia ar urma să ajungă la 750 de euro. Totodată, premierul a promis și reducerea datoriei publice sub 100% din PIB, transmite Reuters.

Socialiştii conduşi de Antonio Costa, care au guvernat timp de patru ani de creştere economică puternică şi reducere a deficitului bugetar, au câştigat alegerile de pe 6 octombrie, obţinând un număr mai mare de mandate decât în legislativul anterior, fără însă a avea o majoritate.
Portugalia are unul din cele mai scăzute salarii minime din vestul Europei.
“Guvernul îşi prezintă acum obiectivul de a aduce salariul minim la 750 de euro în 2023”, a declarat Costa la ceremonia de învestire a guvernului său minoritar, menţionând că această creştere trebuie să o depăşească pe cea de aproape 20% din legislatura precedentă.
“Salariul minim naţional va evolua în fiecare an după discuţii cu partenerii de dialog social, în funcţie de dinamica locurilor de muncă şi de creşterea economică, dar fără a ignora vreodată importanţa socială pe care o are”, a arătat premierul.
El a atras atenţia că mediul economic global prezintă provocări pentru creşterea economică, dar a subliniat că angajamentul executivului de a stimula expansiunea economică, de a atinge echilibrul bugetar şi o mai mare justiţie socială “nu depinde de ciclurile economice”.
Parlamentul urmează să ia în dezbatere programul guvernamental, ce va fi prezentat cel mai probabil săptămâna viitoare.
Analiştii nu se aşteaptă totuşi la niciun obstacol major pentru guvernul socialist.
Primul mare test se anunţă proiectul de buget pe anul 2020, Costa insistând pentru un control strict al cheltuielilor pentru atingerea unui buget echilibrat, după un deficit estimat la doar 0,1% din PIB în 2019, în scădere faţă de 0,4% în 2018.
Datoria publică a Portugaliei este aşteptată să se situeze la sfârşitul anului cu puţin peste 119% din PIB, în scădere faţă de 121,5% în 2018 şi mult sub nivelul record de aproape 131% din 2014.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.