Băncile europene taie bonusurile top managerilor. UniCredit și Deutsche Bank, două grupuri bancare emblematice în Europa, au redus semnificativ sumele alocate pentru recompensarea celor din conducere.

Banca Centrală Europeană și-a exprimat nemulțumirea cu privire la nivelul ridicat al acestor recompense.

Băncile europene taie bonusurile top managerilor. Italienii de la UniCredit le-au redus la jumătate

Grupul bancar italian UniCredit SpA a redus la jumătate sumele alocate pentru plata bonusurilor destinate managerilor de top în 2020, respectând o solicitare venită din partea organismelor de reglementare care au cerut băncilor să dea dovadă de o moderaţie „extremă” când vine vorba de compensaţii în contextul pandemiei, transmite Bloomberg.

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina de Internet a UniCredit, suma alocată pentru plata bonusurilor celor 1.063 de manageri de top a fost redusă până la 65 milioane de euro, de la 122 milioane de euro în 2019.

UniCredit a adăugat că senior executivii vor suferi o reducere şi mai importantă a bonusurilor.

De asemenea, grupul bancar italian a informat că viitorul director general, Andrea Orcel, va primi maximumul bonusului stipulat în contractul său pentru 2021, fără ca remuneraţia să fie legată de performanţă.

În schimb, începând din 2022, Orcel va primi un mix de compensaţie fixă şi variabilă bazată pe performanţă.

Deutsche Bank și-a revizuit planurile

UniCredit a confirmat că Andrea Orcel nu va primi nicio recompensă pentru plăţile pe care era îndreptăţit să le primească de la fostul său angajator, UBS AG, dar la care a renunţat.

Anunţul celor de la UniCredit reprezintă o continuare a unei tendinţe înregistrate la nivelul Europei, privind plăţi mai mici decât cele normale pentru bancheri, după un an turbulent marcat de pandemia de coronavirus.

Deutsche Bank AG a fost nevoită să îşi revizuiască planurile cu privire la bonusuri după ce Banca Centrală Europeană a ridicat unele obiecţii faţă de nivelul ridicat al recompenselor.

Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.

În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Sursă foto: Pixabay.com