Medicul Valeriu Gheorghiță a precizat, într-o emisiune la Digi FM, că persoanele care se vor vaccina în centrele de tip drive vor primi serul de la compania Pfizer, fără programare.

“Până la finalul lunii aprilie vom avea primele centre în ţară de acest gen şi care vor primi vaccin de la compania Pfizer. Pot să vă spun de Bucureşti, Deva din judeţul Hunedoara şi mai sunt şi alte judeţe care au în plan organizarea acestor centre de tip drive-thru. Fără programare. Am dimensionat la circa 400 de persoane care pot să fie vaccinate în fiecare zi.

Persoanele vor veni doar cu mijloacele de transport, fie personale – autoturisme cu capacitate maximă de patru plus unu persoane – sau mijloace de transport în comun gen taxi, Uber şi alte tipuri similare de transport. În zona de triaj este nevoie să prezinte un document de identitate, preferabil să se prezinte cu chestionarul de triaj completat, se poate descărca din aplicaţie. Dacă nu se prezintă cu el descărcat, se completează în supravegherea medicului, se evaluează criteriile medicale care indică vaccinarea şi se efectuează înscrierea în Registrul electronic de naţional al vaccinărilor”, a explicat medicul militar, transmite Agerpres.

Anunț important pentru toți românii care s-au vaccinat

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a vorbit joi seara, la TVR, despre o posibilă a treia doză de vaccin. În plus, el a specificat motivul pentru care nu se poate renunța la vaccinarea cu AstraZeneca

Valeriu Gheorghiță a vorbit despre eficacitatea unei a treia doză de vaccin anti-COVID, precizând că aceasta se va administra doar dacă va crește prevalența infecției cu noile tulpini virale care nu sunt acoperite de vaccinuri. El a mai spus că, dacă se va ajunge la o rată a vaccinării de 60-70 procente, atunci virusul nu va mai avea cum să ajungă la noi mutații.

„În perspectiva în care noi vom reuşi, şi nu doar noi România, ci la nivel european, la nivel global, să asigurăm în acest an o rată de acoperire vaccinală de peste 60-70%, acest virus nu va mai avea posibilitatea să selecteze, să-şi dobândească noi variante virale, să-şi dobândească noi mutaţii care să nu fie acoperite de vaccinuri.

Tocmai de aceea, se ia în calcul şi la acest moment se evaluează siguranţa, tolerabilitatea şi eficacitatea unei a treia doze de vaccin, care să fie administrată eventual după 6 luni, însă aici trebuie să înţelegem foarte clar – doar în situaţiile în care vom vorbi de o creştere a prevalenţei infecţiei cu aceste noi tulpini virale insuficient acoperite de vaccinuri”, a relatat medicul.

Sursa foto: INQUAM Photos, Ilona Andrei