Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat, miercuri, numirea general-locotenentului Daniel Petrescu ca şef al Statului Major al Apărării, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis. Petrescu îl înlocuiește astfel pe Nicolae Ciucă, care a fost numit ministru.

Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis

„Am condus ședința CSAT, în care am avut teme importante. De remarcat că a fost prima ședință în noua formulă guvernamentală.

Pot să spun că teme care înainte păreau complicate și greu abordabile – acum există o voință reală de colaborare loială în termeni constituționali.

Am dezbătut mai multe teme – primul subiect a fost legat de ședința NATO care va avea loc săptămâna viitoare. Am discutat și stabilit obiectivele României.

Este o întrunire, un summit mai degrabă cu tentă festivă, dar evident că vom discuta teme grele. Noi vom sublinia 2 lucruri care ne privesc direct: importanța regiunii Mării Negre pentru NATO și faptul că România este hotărâtă să aloce 2% din PIB pentru Apărare, lucru pe care l-am făcut și anul acesta.

Voi reitera importanța unei abordări care duce la o alianță puternică.

Am avut pe ordinea de zi o temă importantă – forțele care vor participa la misiuni în afara României. Este o creștere destul de mare, peste 200 de oameni care vor participa în plus față de anul în plus.

Peste 800 de militari vor participa la misiunea din Afganistan în continuare. Am aprobat 790 de militari și polițiști care vor participa la misiuni în afara României. România își ia în serios misiunea de a exporta securitate. Suntem parte în multe misiuni, iar militarii noștri sunt apreciați.

Cea mai nouă misiune la care participăm, cea din Mali, este o misiune foarte apreciată de partenerii din zonă.

Am discutat astăzi despre achizițiile pentru armată = încă 5 avioane f-16. Guvernul a venit cu un proiect de lege care a fost avizat favorabil, pentru achiziții de peste 100 de milioane de euro. Este nevoie de acordul Parlamentului și de un aviz în CSAT.

Am avut pe ordinea de zi avizarea numirii noului șef al Armatei, generalul locotenent Daniel Petrescu. A fost avizat favorabil pentru poziția de șef al Armatei Române.”

Cine este noul șef al Statului Major al Apărării

Generalul-locotenent Daniel Petrescu a fost locțiitor al șefului Statului Major al Apărării din august 2019.

În perioada 2017-2019 a îndeplinit funcția de comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE).

Experiența sa profesională include funcții deținute la nivel tactic, operativ și strategic în cadrul Forțelor Terestre Române, în comandamente NATO și în teatrele de operații.

La nivel tactic, a comandat Batalionul 2 Infanterie CALUGĂRENI din București (ianuarie 2004 – octombrie 2008).

A comandat, de asemenea, Brigada 2 Infanterie ROVINE (august 2016 – august 2017), mare unitate care s-a transformat în Brigada Multinațională Sud-Est.

La nivel operativ, a fost șef de stat major al Centrului de Conducere Operațională (2010 – 2013), structură destinată coordonării contingentelor românești participante în teatrele de operații.

Experiența sa la nivel strategic include funcții în Statul Major General: Direcția planificare strategică – șeful Biroului planificare forțe pentru misiuni externe (2008 – 2010) și Direcția operații – șeful Secției operații curente (2010).

În perioada iunie 2013 – iulie 2016, a fost desemnat Reprezentant militar al Şefului Statului Major General la Comandamentul Aliat pentru Transformare, comandament strategic al NATO situat in Norfolk, Virginia, SUA.

A fost dislocat, în cadrul Batalionului 2 Infanterie CALUGĂRENI, în operații NATO, ONU și tip coaliție în teatrele de operații în care Armata României a trimis forțe. În cadrul operațiilor NATO de stabilitate a participat la misiunea ISAF din AFGANISTAN (iulie 2006 – ianuarie 2007), comandant de batalion și comandant al contingentului național; la misiunea KFOR din KOSOVO (octombrie 2003) și SFOR din BOSNIA-HERȚEGOVINA (octombrie 2004), comandant de batalion în rezerva strategică a NATO; în operația ALBA din ALBANIA (mai-iulie 1997), ofițer de legătură.

A comandat Batalionul 2 Infanterie în operația de tip coaliție ANTICA BABILONIA în IRAK (ianuarie- august 2005).

A participat la misiunile ONU de menținerea păcii: MONUA (decembrie 1998 – iulie 1999) și UNAVEM III (august 1995 – aprilie 1996) din ANGOLA, ca ofițer de legătură al contingentului românesc la Comandamentul Forței ONU.

Generalul-locotenent Daniel PETRESCU este șef de promoție al Institutului Militar de Infanterie “Nicolae Bălcescu” de la Sibiu (promoția 1992), șef de promoție al Universității Naționale de Apărare “Carol I” (promoția 2003), absolvent “cu distincție” al Colegiului Național de Război din cadrul Universității Naționale de Apărare Washington DC, SUA, unde a urmat un master în “Strategie de securitate națională”.

Educația sa militară mai include un doctorat în științe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare “Carol I” (București, 2010). De asemenea, este absolvent al Colegiului Întrunit de Comandă și Stat Major (JSCSC, Marea Britanie), unde a urmat Cursul avansat de comandă și stat major (2007-2008). A absolvit masterul în studii de apărare la Kings College din Londra.

A participat la mai multe cursuri de scurtă durată organizate de instituții europene de prestigiu, precum Colegiul UE pentru Securitate și Apărare din Bruxelles, Belgia (cursul de planificare strategică a misiunilor și operațiilor Uniunii Europene) și Furungsacademy der Bunderwehr din Hamburg, Germania (cursul pentru ofițeri de stat major ONU).

Pe parcursul carierei a primit distinctii și medalii, cele mai importante fiind Virtutea Militară în grad de comandor, cu însemne de război, Medalia națională „Pentru Merit”, clasa a II-a, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, Medalia “US Army Commendation”, Medalia “NATO non- article 5” și Medalia ONU „În Serviciul Păcii”.

Este căsătorit de peste 20 de ani si are doi copii.