Așadar, Andreea Marin se bucură de Paște alături de Adrian Brâncoveanu și mama acestuia. Vedeta își va petrece timpul la țară și abia așteaptă să guste din preparatele realizate de mama iubitului ei.

Andreea Marin va petrece Paștele alături de iubitul ei

Îndrăgita vedetă din România a povestit că ține foarte mult la respectarea tradițiilor și se bucură de fiecare moment petrecut alături de familie.

„De Paște mergem la țară, ne place foarte mult pacea de acolo. Petrecem împreună cu familia restrânsă. Mergem la biserică, la cimitir, sunt în obiceiurile noastre, masa de paște cu preparatele tradiționale. De data aceasta vom merge la casa mamei prietenului meu, Adrian.

De gătit se ocupă mamele, de aranjat masa și casa, mai exact de decorat, mă ocup eu. E ceva ce îmi place foarte mult. Nu e prima dată când mergem acolo. De-a lungul timpului, a venit și ea la noi. Violeta e acum plecată, tocmai fug să o iau de la gară. Vine cu trenul”, a declarat Andreea Marin pentru viva.ro

Cunoscuta prezentatoare s-a confruntat mulți ani cu probleme

Anterior, Andreea Marin a spus că a simțit prezența divinității lângă ea și de atunci se bazează pe credința în Dumnezeu și îi cere ajutorul în toate aspectele vieții sale. D

Încă din copilărie, a trecut printr-o experiență tragică, pierzându-și mama. Aceasta a dus la o perioadă de depresie pentru Andreea, însă ea a găsit forța să meargă mai departe prin credința în Dumnezeu. Ajutorul divin a ajutat-o să depășească aceste momente grele și să devină o persoană mai puternică.

„Am trecut și eu prin depresia mea, prin porția mea de viață trăită mai greu, dar, cumva, mulțumesc lui Dumnezeu pentru forța pe care mi-a dat-o de a mă reconstruit și de a merge mai departe. Există așa, cineva cu mâna pe umărul nostru, de acolo de sus, nevăzut, dar pe care îl simțim mereu”, a spus Andreea Marin în cadrul unui podcast online.

Andreea Marin a recunoscut că într-o perioadă a vieții sale a negat existența lui Dumnezeu, durerea pe care o simțea fiind prea mare pentru a înțelege ce s-a întâmplat. După o perioadă de timp, vedeta a simțit prezența divină într-o situație dificilă și a realizat că nimic nu a fost întâmplător, iar greutățile prin care a trecut au făcut-o mai puternică și i-au dat forță.