În ceea ce priveşte casele de marcat cu jurnal electronic, Dorul Dudaş, director general în cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), a spus că monitorizarea la zi arată că până marţi erau 463.000 de aparate noi în piaţă, 358.000 aparte fiscalizate prin atribuirea seriei fiscale unice pe aparat şi 273.000 aparate instalate în funcţiune. În piaţă există 78 de modele de case de marcat care acoperă toate sectoarele din economie.

„Estimăm că procesul de dotare, în primul rând, pentru că noi trebuie să ajungem după estimările noastre undeva la 700.000-750.000 aparate instalate, se va finaliza pe la mijlocul acestui an. După ce se finalizează această etapă urmează să discutăm etapa conectării şi în a doua parte a acestui an apreciez că vom fi pregătiţi să facem şi această conectare pentru că sunt două etape pe care trebuie să le înţelegem”, a declarat Dorul Dudaş. 

În ceea ce priveşte casele de marcat cu jurnal electronic, Dorul Dudaş, director general în cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), a spus că monitorizarea la zi arată că până marţi erau 463.000 de aparate noi în piaţă, 358.000 aparte fiscalizate prin atribuirea seriei fiscale unice pe apart şi 273.000 aparate instalate în funcţiune. În piaţă există 78 de modele de case de marcat care acoperă toate sectoarele din economie.