Ambasada SUA cooperează cu CCIR pentru întărirea legăturilor comerciale România-SUA

Ambasada SUA cooperează cu CCIR pentru întărirea legăturilor comerciale România-SUA

SURSA FOTO: CCIR

Publicat de Bogdan Ungureanu la 16 iulie 2024, 14:44

Întâlnire extrem de importantă între preşedintele CCIR şi Jessup Taylor, consilierul economic al Ambasadei SUA la Bucureşti. Iată ce mesaj a fost transmis după discuţiile dintre cei doi oficiali

Preşedintele CCIR, Mihai Daraban: România și SUA sunt implicate în proiecte de anvergură

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a avut, în data de 15 iulie a.c., o întrevedere oficială cu consilierul economic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, dl. Jessup Taylor, în scopul informării reciproce asupra proiectelor economice comune dintre cele două state.

„CCIR are o relație specială cu Ambasada SUA în România, dovadă stând atât acțiunile comune pe care le întreprindem de mai mulți ani, și aici mă refer la seminariile organizate în cooperare cu Biroul FBI și Camerele de Comerț județene pe teme precum anticorupție și securitate cibernetică, dar și la promovarea diferitelor programe ale SUA  pentru stimularea comerțului bilateral și a investițiilor, în rândul mediului de afaceri din România.

România și SUA sunt implicate în proiecte de anvergură, cum este cel din domeniul energiei nucleare, deosebit de important pentru creșterea securității energetice a României și a întregii regiuni.

Nu în ultimul rând, mai ales având în vedere situația geopolitică actuală, parteneriatul strategic a reușit să confere o altă dimensiune dezvoltării relațiilor comerciale bilaterale, oferind un grad înalt de siguranță atât pentru antreprenorii români, cât și pentru cei americani”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

La rândul său, dl. Jessup Taylor, a apreciat în mod deosebit cooperarea dintre cele două organizații. A felicitat CCIR pentru celebrarea a 160 de ani de la înființarea primelor camere de comerț din România, perioadă ce coincide cu apariția altor instituții importante pentru dezvoltarea economică a țării noastre.

Totodată, consilierul economic al Ambasadei SUA în România a apreciat potențialul colaborării cu CCIR.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.