Alex Velea, unul dintre cei mai cunoscuți artiști români, a fost invitat la ProSport Live împreună Antonia, scrie fanatik.ro. Întrebat ce meserie ar fi ales dacă nu făcea muzică, cântărețul și-a surprins fanii cu o declarație șoc.

„Eu nici nu vreau să spun că sunt și în carantină, că o să creadă lumea adevărul. Aș fi făcut videochat! Mă ajută corpul și fața. Glumesc! Eu eram inginer, asta am făcut, Ingineria și Protecția Mediului”, a declarat artistul la ProSport Live.

Cei doi își petrec timpul în autoizolare alături de copii

Antonia își petrece timpul tot acasă, alături de Alex Velea și copii. Despre evenimente și concerte nici nu se mai pune problema, fiind în standby pentru o perioadă nelimitată.

După ce Alex a fost eliminat de la Asia Express, a recunoscut că abia a așteptat să vină înapoi la familie, alături de viitoarea lui soție și copii. „Mie mi-a lipsit foarte mult familia. Pe mine m-a chinuit dorul de casă, de nevastă…” a spus Alex Velea. Iar micuții nu pot decât să se bucură că pot sta cu părinții și se pot juca fără să fie condiționați de timp.