Uniunea Salvaţi Basarabia este fostul partid Mişcarea Acţiunea Europeană, care anterior a fuzionat cu Partidul Liberal. Partidul Acțiunea Europeană s-a reunit duminică în cadrul unui congresul extraordinar, în cadrul căruia și-a schimbat denumirea și l-a ales pe Valeriu Munteanu în calitatea de președinte al noii formațiuni.  Uniunea Salvaţi Basarabia a aprobat programul partidului și a ales organele de conducere.

„USB este împotriva oricărui viziuni reducționiste care asociază Reunirea cu „partidele «de dreapta»” sau cu „electoratul «pro-românesc»”, a declarat Valeriu Munteanu.

Valeriu Munteanu a deținut mai mute funcții publice, fiind promovat de Partidul Liberal, al cărui membru a fost timp de zece ani.

Valeriu Munteanu a fost deputat în Parlament din 2009 până în 2015, când a fost numit ministru al Mediului, funcție pe care a deținut-o până în mai 2017. Este licenţiat în Drept, iar până în 2009, când a devenit parlamentar, a fost director de proiect în cadrul mai multor asociaţii obşteşti, dar şi primar în satul de baştină, la Floreni, Anenii-Noi (2007).