Potrivit comunicatului emis de Ministerul Justiției, se anunță continuarea dezbaterii publice privind legile justiției după cum urmează: consultare scrisă și întâlniri, între 19.01.2021 – 21.02.2021 și  Analiza propunerilor, revizuirea proiectelor, între 22.02.2021 – 31.03.2021.

„Reamintim că, la data de 30.09.2020, au fost puse în dezbatere publică de către Ministerul Justiției noile proiecte de modificare a legilor justiției. A fost anunțat un termen de dezbatere publică până la data de 31.03.2021. Ministerul Justiției este deschis pentru consultări. Consideră esențial pentru bunul mers al procesului legislativ ca toate instituțiile care au competențe în justiție, CSM, Ministerul Public, instanțe și parchete, organizații profesionale ale magistraților, magistrați în mod individual, mediul academic, profesiile juridice, personalul de specialitate din instanțe și parchete, organizații neguvernamentale să exprime propuneri care ar putea fi incluse în textele proiectelor.”, se arată în comunicat.

Ministerul Justiției va solicita avize din partea Comisiei de la Veneția

„Ministrul Justiției intenționează să solicite din partea GRECO și Comisiei de la Veneția avize cu privire la unele dintre aspectele esențiale cuprinse în noile proiecte de modificare a legilor justiției. Astfel încât acestea să corespundă exigențelor privind funcționarea justiției învederate prin rapoartele și avizele anterioare. După cum s-a anunțat prin comunicatul din 2.10.2020, consultarea publică a fost organizată de Ministerul Justiției sub forma consultărilor scrise și întâlnirilor de lucru/dezbaterilor.”, se precizează în comunicat.

„În cadrul consultărilor scrise, Ministerul  va analiza toate propunerile, sugestiile, criticile, contribuțiile care îi vor fi transmise cu privire la textele proiectelor, fie în format letric la adresa ministerului, fie în format electronic la adresele de email indicate pe siteul ministerului, respectiv [email protected] și [email protected]. Întâlnirile de lucru/dezbaterile vor fi organizate în format cu prezență fizică la sală sau în format de videoconferințe.  În funcție de contextul epidemiologic, numărul de participanți înregistrați și posibilitatea organizării întâlnirilor de lucru/dezbaterilor cu respectarea regulilor de prudență și protecție epidemiologică.

După consultările publice, Ministerul va analiza propunerile primite, iar la finalul acestei etape va publica rezultatul acestor consultări sub forma unui raport și a textelor revizuite. După consultarea publică conform planului precizat, Ministerul  va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii cu proiectele de lege, pentru formularea avizului acestei instituții, în conformitate cu legea.”, se arată în comunicatul emis de minister.