Cea care și-a dorit să fie președintele tuturor românilor nu a transmis niciun un mesaj cu ocazia Zilei Naționale. Asta în timp ce alți lideri PSD s-au întrecut în urări de bine și unitate pentru țară.

Spre exemplu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, afirmă, într-un mesaj transmis de Ziua Naţională, că românii doar uniţi vor putea înfrunta „toate obstacolele”, astfel încât „să ducă România mai departe acolo unde merită” şi să o facă „să strălucească”.

„Ziua Naţională este cel mai bun moment în care putem vorbi despre unitatea tuturor românilor. Despre solidaritate şi despre o mai bună înţelegere între noi, fie că vorbim despre românii de aici sau de cei care trăiesc peste hotare. Cu toţii suntem români. Cu toţii gândim şi simţim româneşte şi suntem animaţi de dorinţa sinceră a unui viitor mai bun pentru ţara noastră”, a scris Marcel Ciolacu, duminică, pe Facebook.

Preşedintele Camerei Deputaţilor adaugă că la mai mult de 100 de ani de la Marea Unire, „cel mai sincer mod de a cinsti memoria înaintaşilor noştri este să reparăm tot ceea ce ne desparte pentru a reconstrui mândria noastră de naţiune puternică”.

„În acest proiect, fiecare este important şi preţios. Pentru că doar împreună putem pune la treabă potenţialul imens pe care îl avem. Doar uniţi vom putea înfrunta toate obstacolele, să ducem România mai departe acolo unde merită şi să o facem să strălucească! La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!”, transmite Ciolacu.

Și Secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu, afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Naţionale, că la împlinirea a 101 ani de la Marea Unire, tot prin unire, românii, cei din ţară ori din lumea întreagă, vor reuşi să facă „fapte mari” pentru naţiune.

„Azi se împlinesc 101 ani de la Marea Unire. Un secol de construcţie, de evoluţie, de muncă şi de adaptare la mersul istoriei pentru a păstra România unită! Cu bune şi cu rele, cu sacrificii, dar şi cu satisfacţie am ştiut să fim uniţi în momentele cruciale ale istoriei. Unirea ne-a dat puterea! Şi tot prin unire, noi toţi, cei din ţară ori din lumea întreagă, vom reuşi să facem fapte mari pentru naţiunea noastră! Români suntem şi vom rămâne oriunde ne-am afla! La mulţi ani, dragi compatrioţi! La mulţi ani, România!”, spune secretarul general al PSD în mesajul transmis duminică.

Mesajul lui Carmen Dan

Și fosta prietenă a Viorică Dăncilă, actuala adversară Carmen Dan a avut un mesaj pentru români: ”Astăzi este ziua în care trebuie să fim recunoscători pentru reîntregirea acestui neam, pentru restabilirea graniţelor, pentru recunoaşterea internaţională a unirii. Este ziua pe care trebuie să o sărbătorim ca pe propria noastră zi de naștere, cu atât mai mult cu cât vorbim despre un act de voinţă al naţiunii române, despre fapta istorică înfăptuită de un popor hotărât să-şi schimbe soarta. De Ziua Națională le doresc românilor de pretutindeni sănătate, viață lungă, putere de muncă și realizări pe toate planurile!

Să nu uităm să ne respectăm, să simţim, să gândim şi să trăim româneşte, oriunde ne-am afla. La mulți ani, români! La mulți ani, România!”