ALDE a anunțat azi că susține alegerea primarilor în două tururi. Potrivit acestora, asumarea răspunderii pe modificarea legislației electorale a guvernului nu este cea mai bună metodă, ci ar fi trebuit adoptarea unei ordonanțe de urgență.

De asemenea, ALDE atrage atenția Guvernului că dacă va fi demis în Parlament în urma moțiunii de cenzură inițiată de PSD, va bloca alegerea primarilor în două tururi. Așadar, practic se sacrifică alegerea primarilor în două tururi pentru forțarea alegerilor anticipate.

Ce a transmis ALDE?

„ALDE a susținut și susține în continuare alegerea primarilor în două tururi! Decizia Guvernului de asumare a răspunderii pe modificarea legislației electorale pentru alegerile locale este una regretabilă. Considerăm că nu calea asumării răspunderii era cea adecvată, ci, așa cum ALDE a cerut, adoptarea unei ordonanțe de urgență, care, pe lângă avantajul intrării în vigoare imediate, putea ulterior fi și dezbătută în Parlament pentru orice modificare.

Atragem atenția Guvernului că o eventuală demitere a sa în Parlament, în urma adoptării unei moțiuni de cenzură, va bloca aplicarea alegerii primarilor în două tururi și păstrarea actualei legislații. Înțelegem, astfel, că se sacrifică alegerea primarilor în două tururi pentru forțarea alegerilor anticipate”, a transmis ALDE.


Te-ar putea interesa și: