Amanda Anisimova a dat mai multe detalii despre desfășurarea meciului, dar și despre ce s-a întâmplat în „Backstage”.

„Încă nu-mi vine să cred ce rezultat am obținut. Faptul că am ajuns să joc cu Simona era deja incredibil, dar și să trec de ea e nebunesc! Până acum am jucat foarte bine la Roland Garros, dar în meciul din sferturi de finală am știut că trebuie să fac ceva diferit pentru că jucam împotriva Simonei și nu avea să fie deloc ușor.

E o atletă și o sportivă extraordinară. Am încercat să arăt cel mai bun tenis al meu. Nu știu cum am făcut asta. Sunt foarte fericită de evoluția mea!

Chiar dacă în setul al doilea am avut avantaj pe tabelă, nu mă gândeam la victorie, știam că ea poate reveni în orice moment. M-am concentrat pe fiecare punct în parte. Când a egalat au început să intervină unele emoții, dar am reușit să lovesc câștigător de câteva ori și m-am calm.

La începutul meciului nu am arătat niciun fel de emoție pentru că nu am avut, eram doar încântată că am această oportunitate. M-am simțit bine pentru că în primele tururi am avut ceva probleme de sănătate”, a declarat Anisimova la conferința de presă de după meciul cu Halep.

Jocul dintre Halep şi Anisimova trebuia să aibă loc miercuri, însă toate meciurile de la Roland Garros au fost amânate din cauza ploii.

„În zilele trecute m-am antrenat pe Philippe Chatrier și mi s-a părut o arenă minunată. Îmi doream să joc un meci oficial pe ea. Astăzi am ajuns în această poziție și faptul că am avut-o adversara pe Simona e un vis împlinit, nu puteam să cer mai mult

Miercuri am stat și am dormit în vestiar, mi-am dat seama că nu vom juca și am profitat de acest timp și am dormit. Apoi, când s-a anulat meciul am stat mult în trafic pentru că îmi doream pantofi de sport noi și am căutat un magazin Nike. Am condus cam două ore și până la urmă nu am găsit ce-mi doream. Mi-am spus că a fost o idee proastă și mă întrebam de ce m-am obosit în acest mod. Apoi am luat cina și am mers la hotel. Cam așa a decurs ziua mea”, a comentat Anisimova.

Te-ar putea interesa și: