În prezent, numărul persoanelor infectate Sars-CoV-2 crește continuu, iar pacienții contaminați cu tulpina sud-africană au dezvoltat forme severe.

„În ultimele 2 săptămâni, pacienții au început să aibă nevoie de o sursă de oxigen sau chiar două surse, iar în urmă cu o lună vorbeam de forme ușoare. Am avut pacienți care s-au infectat cu Omicron simplu și au făcut o formă gravă.

Au avut nevoie de surse de oxigen, tratament cu anticorpi monoclonali și mai multe zile de spitalizare și omicronul simplu poate da forme grave”, a transmis DSP Botoșani.

80% dintre pacienții de la Terapie Intensivă sunt nevaccinați

În prezent, 80% dintre pacienții de la Terapie Intensivă sunt nevaccinați împotriva COVID-19. Medicii infecționiști ne avertizează că infectarea cu Omicron poate fi fatală pentru oamenii nevaccinați.

Omicronul pe scurt, omoară la fel de repede dacă este vorba de pacienți nevaccinați. Din cazurile care au fost secvențiate de la noi din spital au fost varianta Omicron, varianta Delta e din ce în ce mai puțină, însă nu trebuie să înțelegem greșit: asta nu înseamnă că suntem protejați, suntem protejați cei care suntem vaccinați.

În Terapie Intensivă sunt forme severe de boală, pacienți tineri, dar nevaccinați și infectați cu Omicron cu respirație acută, afectare pulmonare la fel ca la Delta și cu foarte mare chin din partea lor și cu multă luptă ajung să supraviețuiască”, a explicat Simin Florescu – manager Spital Victor Babeș.

„În continuare adresabilitatea este mare, ne apropiem de vârful valului și abia apoi va urma o faza de platou”, a spus Florin Roșu, manager boli infecțioase, pentru stirileprotv.ro.

Reamintim că, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 22.737 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.729 mai puțin decât în ziua anterioară. 2.909 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Bilanț COVID-19, vineri, 11 februarie. Noi infectări pe teritoriul României. Cele mai recente date GCS

Până astăzi, 61.363 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 10.02.2022 (10:00) – 11.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 132 de decese (71 bărbați și 61 femei), dintre care 5 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 132 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 23 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 46 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 52 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

128 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 132 de pacienți decedați, 101 au fost nevaccinați și 31  vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. 29 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități. Au fost raportate 5 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județul Neamț, în luna ianuarie 2022.