De asemenea, AGOA a mai decis distribuirea de dividende în valoare de peste 1,1 miliarde de lei pentru anul financiar 2017. În acest sens, a fost aprobată propunerea Directoratului de a distribui dividende de 0,02 lei/acţiune pentru anul financiar 2017, în creştere cu 33% faţă de anul precedent. Valoarea totală brută a dividendelor de distribuit depăşeşte 1,1 miliarde de lei, reprezentând 47% din profitul net al OMV Petrom pentru anul 2017. 

În plus, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a aprobat numirea lui Sevil Shhaideh în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, ca urmare a propunerii din partea acţionarului statul român, prin Ministerul Energiei, în locul lui Mihai Busuioc, care a renunţat la mandatul său în octombrie 2017. 

De asemenea, Hans Christopher Veit a fost numit membru al Consiliului de Supraveghere la propunerea acţionarului majoritar OMV AG, în locul lui Johann Pleininger, care a renunţat la mandatul său în aprilie 2018. Mandatele celor doi sunt valabile până la data de 28 aprilie 2021. 

Conform unui comunicat al OMV Petrom, remis joi AGERPRES, componenţa actuală a Consiliului de Supraveghere este: Rainer Seele, Reinhard Florey, Manfred Leitner, Daniel Turnheim, Hans Christopher Veit, Jochen Weise, Joseph Bernhard Mark Mobius, Sevil Shhaideh şi Radu Cojocaru (ultimii doi membri propuşi de acţionarul statul român, prin Ministerul Energiei). 

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane bep în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 786 benzinării, la sfârşitul lui 2017, sub două branduri, OMV şi Petrom. 

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra. (Sursa: Agerpres)