Acord istoric în Mediterana de Est. În plin conflict cu Turcia, Grecia și-a împărțit zonele maritime cu Egiptul.

Acord istoric în Mediterana de Est!

Parlamentul grec a ratificat joi seară un acord bilateral privind delimitarea zonelor maritime de exploatare a hidrocarburilor în estul Mediteranei între Grecia şi Egipt, care provoacă nemulţumirea ţării vecine Turcia, relatează AFP.

Acest acord este considerat ca o ripostă la acordul turco-libian semnat la sfârşitul anului 2019 care permite Turciei să aibă accces la un spaţiu maritim mare în estul Mediteranei, unde au fost descoperite importante zăcăminte de hidrocarburi în ultimii ani.

Ratificarea acordului survine în plină criză a relaţiilor greco-turce în estul Mediteranei, unde cele două ţări vecine, ambele membre ale NATO, îşi dispută controlul asupra unor zone maritime bogate în hidrocarburi.

În baza acestui tratat, Egiptul şi Grecia sunt de acum autorizate să obţină fiecare beneficii maxime din resursele disponibile în zona economică exclusivă (ZEE), în special din rezervele de petrol şi gaz. În total, 178 de deputaţi din cei 300 din parlamentul grec au votat în favoarea acordului greco-egiptean, conform Agerpres.

În acest conflict a intervenit până și președintele american, Donald Trump. Acesta a avut convorbiri telefonice separate cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, pe tema crizei din Mediterana de Est, informează agenţia de presă EFE.

Preşedintele Erdogan i-a transmis lui Trump că Turcia ”doreşte să reducă tensiunile şi să stabilească un dialog” în privinţa tensiunilor din Mediterana de Est, unde descoperirea unor importante rezerve de gaz în ultimii ani a agravat dispute vechi între Ankara şi Atena privind frontierele maritime.

”Erdogan i-a amintit lui Trump că Turcia nu creează instabilitate în Mediterana de Est. Turcia a demonstrat cu acţiuni concrete că doreşte să reducă tensiunile şi să înceapă un dialog pe această temă”, se menţionează într-un comunicat al preşedinţiei turce, difuzat joi.

Şi Casa Albă a dat publicităţii un comunicat despre discuţiile purtate.

”Preşedintele Trump a reafirmat faptul că Grecia şi Turcia trebuie să se angajeze să poarte un dialog, aceasta fiind singura cale către rezolvarea diferendelor”, a scris pe Twitter subsecretarul de presă al Casei Albe, Judd Deere.

La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat într-o scurtă vizită la Berlin, a cerut joi Greciei şi Turciei să dialogheze pentru a rezolva situaţia din Mediterana de Est.

”Mă adresez Greciei şi Turciei. Mesajul meu este următorul: criza trebuie să fie rezolvată” cu respectarea dreptului internaţional, a avertizat Stoltenberg, care a adăugat că ”dialogul şi detensionarea sunt în interesul tuturor”.

Şi cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat îngrijorarea faţă de tensiunile din Mediterana de Est, mai ales că acestea se produc între două state membre ale NATO.

Tot joi este de aşteptat ca parlamentul elen să voteze ratificarea acordului semnat cu Egiptul pentru demarcarea aşa-numitelor ”Zone Economice Exclusive” (ZEE), incompatibile cu pretenţiile Turciei, care a semnat un tratat similar cu Libia, în noiembrie 2019.

Uniunea Europeană sprijină aspiraţiile Greciei în ceea ce priveşte demarcarea ZEE, însă cere în acelaşi timp o calmare a tensiunilor. La rândul său, Turcia este de părere că guvernele UE sunt ”ostaticele” abordării elene a acestei dispute.

Pe de altă parte, Reuters relatează că Turcia a anunţat că va desfăşura manevre militare în Mediterana de Est în zilele de 1 şi 2 septembrie. Marina turcă a emis joi un mesaj, cunoscut sub numele de Navtex, prin care informa că va efectua trageri în Mediterana de Est, în largul coastelor Iskenderun, la nord-est de Cipru.

Între timp, la Atena, Mitsotakis i-a anunţat pe parlamentarii eleni că apele teritoriale ale Greciei vor fi extinse de la 6 la 12 mile nautice de-a lungul ţărmurilor sale vestice, pe partea opusă aflându-se ţărmurile Italiei. Mitsotakis a adăugat că Grecia şi-ar putea extinde în cele din urmă apele teritoriale şi în alte zone maritime unde distanţa dintre două ţărmuri este mai mică de 24 de mile, transmite dpa.

Liderul elen a insistat că Atena este dispusă să intre într-un dialog cu Turcia pe tema graniţelor platformei continentale şi ale ZEE în Mediterana de Est.