Vladimir Potanin – care a cheltuit aproximativ 2 miliarde de dolari alături de alţi miliardari care au dat bani pentru a fi construite pârtii și stadioane pentru Jocurile Olimpice de Iarna din 2014 – plănuieşte să investească alte 90 de milioane de dolari în zona sa de schi Roza Khutor, pentru a-i mări capacitatea până în 2018. În același timp, Potanin i-a vorbit presedintelui şi despre o expansiune de amploare care ar putea costa 5 miliarde dolari, necesară pentru a transforma staţiunea de la Marea Neagră într-un adevarat rival al celor mai mari stațiuni din Europa.

Problemele economice ale Rusiei au ajutat turismul intern, după ce evoluţia rublei a scumpit costul călătoriilor în străinătate. Vacanțele peste hotare ale ruşilor au scăzut anul trecut cu peste 30%, cea mai mare scadere anuală din 1998, după ce rubla a pierdut aproximativ 55% de la începutul anului 2014 și după ce guvernul a interzis vânzarea de pachete de vacanţă în Egipt și Turcia, potrivit Uniunii industriei de Turism din Rusia.

Roza Khutor a câștigat mai mult decât a cheltuit pentru prima dată în acest sezon de iarnă, care a durat de la mijlocul lunii Decembrie până în luna Aprilie, cu numarul turiştilor sarind de 33% la 800.000 de oameni, după cum spune director executiv al stațiunii, Serghei Bachin. Punctul maxdim a fost atins în luna Ianuarie. Roza Khutor și cele două stațiuni concurente din zonă, una deținută de producător de gaze naturale Gazprom PJSC si un alta dezvoltată cu sprijin companiei controlate de stat Sberbank PJSC, s-au bătut pe piaţa de 20.000 de oameni pe zi din zonă, a spus Bachin.

Vladimir Putin a dat dispoziţie guvernului să cântărească evoluțiile viitoare în Parcul Național Soci, după ce Potanin i-a scris preşedintelui o scrisoare referitoare la viitorul regiunii. Doar două zone ale parcului sunt potrivite pentru proiecte și dezvoltarea fiecăreia poate dura până la un deceniu, cun un cost total combinat de 5 miliarde de dolari, a declarat Bachin. Rosa Khutor și compania Interros Holding, a lui  Potanin, nu intenționează să investească.

Eticheta de preț nu este singurul obstacol. Grupurile de mediu au criticat orice extindere, declarând că o eventuală expansiune amenință biodiversitatea zonei și integritatea acesteia. Dar, spune Bachin, unele zone – ferme în timpul erei sovietice – se pretează pentru scopul recreativ.

"Fără dezvoltarea de noi teritorii este imposibil să facem un al doilea Courchevel", a declarat Bachin, referindu-se la stațiunea de schi franceză, de mult timp favorita bogaţilor Rusiei. "Mulți oaspeți se plâng că putem oferi trei până la patru zile de schi, mai bun decât în ​​Europa, dar noi nu avem suficiente pârtii pentru o ședere mai lungă."

În extinderea planificată pentru următorii doi ani, Roza Khutor intenţionează să construiască patru noi teleschiuri, totalul ajungand la 20 și să extindă pârtiile la 100 de kilometri, faţă de 77 kilometri cât sunt în prezent. Investiţia de 90 de milioane de dolari va elimina blocajele şi va crește capacitatea cu până la 50 de procente, a spus Serghei Bachin.