În contextul pandemiei de coronavirus, cea de-a treia economie a lumii, Japonia, a intrat în recesiune. Ţara asiatică a înregistrat o scădere a economiei cu 3,4% în primul trimestru din 2020, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Această scădere vine după o altă scădere mai importantă, cu 6,4%, înregistrată în ultimul trimestru al anului trecut, situaţie definită drept recesiune tehnică.

Activitatea economică din Japonia a fost înfrânată de emiterea stării de urgenţă în luna aprilie, lanţurile de aprovizionare şi companiile fiind puternic afectate. Japonia nu a dorit însă să instituie un blocaj naţional. La rândul lor, consumatorii au suferit şi din cauza măsurii de majorare a impozitului pe vânzări de la 8% la 10%, notează BBC.

Recent, Japonia a anunţat că ridică starea de urgenţă în 39 din cele 47 de prefecturi şi că pregăteşte un pachet record de 1.000 miliarde de dolari pentru stimularea economiei. În plus, Banca Japoniei şi-a extins măsurile de stimulare şi în luna aprilie, a două lună consecutiv. Premierul Shinzo Abe a promis adoptarea unei rectificări bugetare până la finalul lunii mai, pentru a putea acoperi noile cheltuieli menite să amortizeze impactul economic al pandemiei de coronavirus.

Specialiştii consideră că ecomia ţării asiatice va scădea cu 22% în acest trimestru, mai puţin totuşi faţă de scăderea prognozată pentru SUA, de 25%. Japonia a înregistrat, până în prezent, 16.285 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 744 de decese, potrivit worldometers.info.