Imaginile surprinse în momentul în care fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost dusă la spital i-au scandalizat pe politicieni și nu numai. Pintea a fost de-a dreptul umilită, fiind transportată încătușată, cu mașina poliției, în loc de o ambulanță. De asemenea, fostul ministru a fost și împinsă de o polițistă.

Codrin Ștefănescu a răbufnit după lipsa de reacție a social-democraților aflați sub conducerea lui Marcel Ciolacu.

„Este incredibil cum este umilitā o femeie in Romania lui 2020! Care nu a primit in viata ei o amenda de circulatie si nu este un pericol public. Insa halucinant este modul in care se pozitioneaza PSD-ul condus de Ciolacu in aceste momente! Si nimeni din partid nu scoate o vorbā despre colega noastrā aflatā intr-un moment de cumpānā din viata ei. Regret ca v-am apārat ani la randul de atacurile altora! Promit cā nu mai fac asta! Pentru ca nu meritati!”, a scris Codrin Ștefănescu pe pagina sa de Facebook.

Sorina Pintea a cerut prin intermediul avocaților, încă de duminică, să fie dusă la spital, deoarece starea ei se înrăutăţeşte în arestul preventiv. Aceasta a fost diagnosticată cu o boală autoimună gravă, dermatomiozită, după cum anunța chiar fostul ministru recent.