Ea a precizat că în cazul companiilor BRD are o rată de recuperare pe client de circa 90%.

Potrivit unor informaţii apărute în presă, băncile din România au vândut stocuri de credite negarantate, pe persoane fizice, cu un discount de până la 95%. Aceste credite neperformante, deşi multe ca număr, sunt foarte mici ca valoare.

Lazanu a afirmat că în România Legea insolvenţei protejează debitorul şi că va fi modificată pentru a asigura un echilibru între creditor şi debitor.

‘Se lucrează la un nou Cod al insolvenţei. Băncile participă şi au propus îmbunătăţiri (…) Legea este bună, a fost bună la vremea ei, dar trebuie îmbunătăţită’, a spus Lazanu.

Potrivit lui Leo Plank, partener la Kirkland & Ellis International, cea mai bună ţară pentru un patron în cazul insolvenţei este Franţa, iar pentru creditori SUA, Marea Britanie şi ţările scandinave.

În România datele oficiale arată că 100.000 de firme sunt în insolvenţă din totalul de 600.000.

Potrivit reprezentantei BRD printre restructurările reuşite de companii în România se numără Flanco – caz în care creditorii au acceptat o ştergere de 50% a datoriilor şi Leonardo, pentru care există discuţii cu un investitor interesat. La polul opus se situează grupul Euroholding din Timişoara unde s-au continuat contractele nefavorabile şi nu a existat suportul acţionarilor, iar companiile din grup au intrat în faliment, cu o singură excepţie.
SUrsa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: