În piaţă există mai multe carduri de credit cu scheme de rate fără dobândă ataşate, dar acestea funcţionează doar prin parteneriate între bănci şi comercianţi. “Prin acest card de credit, putem spune că toţi comercianţii, din ţară sau din străinătate, ne sunt parteneri”, arată Adrian Chichiţă, director Carduri, OTP Bank România.
Spre deosebire de celelalte carduri de credit, pentru care clienţii trebuie să notifice banca atuncâ când vor să acceseze schema de rate cu dobândă zero, în cazul cardului de credit de la OTP schema se activează automat, pentru orice plată, indiferent de valoarea acesteia.
Practic, orice tranzacţie la POS sau online se împarte în 6 rate, iar clientul este anunţat la începutul lunii, prin poştă, e-mail sau SMS, asupra tranzacţiilor din luna precedentă şi asupra sumei totale de plată din schema de rate fără dobândă. Scadenţa este fiecare a 25-a zi a lunii următoare tranzacţiilor. De asemenea, clienţii pot vizualiza tranzacţiile şi sumele de plată prin intermediul serviciului de internet banking.
Plata ratelor se poate face la orice unitate OTP sau la unele bancomate ale băncii care acceptă depunerea de rate, la care te autentifici cu cardul.
“Ne propunem să vindem circa 9.000 carduri de credit de acest fel până la sfârşitul anului, din care peste jumătate prin brokeri (OTP Adviser). Pe calculele noastre, care include chiar o rată de default de circa 10%, produsul este profitabil”, a adăugat Chichiţă.
Costuri ataşate
Plafonul maxim de credit prin acest produs este de 15.000 lei sau de 3 venituri nete.
Taxa de emitere este de 40 de lei, dar în primele luni de promoţie va fi zero. Mai există un comision lunar de administrare, de 5 lei.
Deşi banca nu recomandă extragerea de cash de la bancomat, ci utilizarea cardului pentru plăţi la POS sau online, va taxa numerarul extras cu 1% de la bancomatele proprii sau cu 1% plus 2,5 lei de la alte bancomate din ţară. De asemenea, dobânda percepută pentru numerarul extras este de 26% şi curge din ziua extragerii.
Pentru cazul în care clienţii nu plătesc suma totală până la scadenţă, vor plăti o dobândă de 26% pentru diferenţa între această sumă şi cea plătită.
Pentru tranzacţiile efectuate în străinătate, conversia euro-leu se face la cursul de cont curent al OTP de la momentul decontării.
Estimări
“Cardul nostru de credit este destinat chetuielilor de zi cu zi, nu chetuielilor mai mari, pentru care avem creditul de nevoi personale. Pentru cardurile pe care le vom emite în acest an, estimăm o valoarea medie a tranzacţiei de 400-500 lei şi un număr mediu de tranzacţii de 6-8/an. Astfel, rulajul anual mediu al unui client este estimat la 3.000-4.000 lei. Publicul ţintă sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 şi 45 ani, care au un venit lunar de peste 700 lei”, spune Chichiţă.
OTP va încerca să vândă aceste carduri de credit la pachet cu creditele de nevoi personale, întrucât documentaţia necesară pentru ambele produse este similară.
Totodată, OTP permite clieţilor personalizarea cardurilor Mastercard cu o fotografie preferată, personală sau de pe site-ul băncii, în schimbul a 40 lei. În primele 3 luni, personalizarea este taxată doar la jumătate – 20 lei.