Ministrul Economiei, Mihaly Varga, a anunţat că Executivul va reduce taxele pentru întregul sector bancar cu 20 miliarde de forinţi (73,53 milioane de dolari) în 2017. 

Documentul arată că, de la 1 ianuarie 2017, modul de calcul al taxei se va modifica, astfel încât să includă totalul activelor din ultimii doi ani care au precedat anul fiscal curent. Până acum, era folosit ca referinţă pentru calcularea taxei nivelul din 2009 al activelor băncilor. 

Potrivit propunerilor Executivului ungar, nivelul taxei pentru activele bancare mai mari de 50 de miliarde de forinţi va fi redus de la 0,24% la 0,21%. În schimb, nivelul taxei pentru activele bancare de până la 50 de miliarde de forinţi va rămâne nemodificat, la 0,15%. 

Pentru majorarea veniturilor la buget, Executivul de la Budapesta a introdus în timpul crizei financiare o serie de taxe care afectează companiile active în diverse sectoare ale economiei. Taxa specială pe bănci, introdusă în 2010 în Ungaria, este cea mai ridicată din Europa. 

Grupul OTP este cea mai mare bancă comercială din Ungaria, urmat de diviziile ungare ale băncilor austriece Raiffeisen şi Erste, băncii belgiene KBC şi băncilor italiene Unicredit şi Intesa Sanpaolo. AGERPRES