Rata dobânzii pentru împrumutul pe 21 de ani va fi de 3,95% în primii 11 ani, de 4,5% în a doua fază şi de 4,9% în ultima fază, susţine Mihaly Varga.

Acesta a adăugat că achitarea creditului va începe în 2025, după perioada de zece ani necesară pentru plănuirea şi construirea noilor reactoare de la Paks. Scadenţa împrumutului este în 2046 dar poate fi achitat anticipat, a explicat ministrul Economiei din Ungaria.

La mijlocul lunii trecute, Rusia şi Ungaria au semnat un acord cu privire la construirea a două noi unităţi de către partea rusă la centrala nucleară ungară Paks. Acordul, semnat la finalul convorbirilor purtate la Kremlin între preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul ungar Viktor Orban, prevede, între altele, că Rusia va acorda Ungariei un credit de până la 10 miliarde de euro pentru construirea celor două noi reactoare, care vor dubla capacitatea singurei centrale nucleare din Ungaria.

Situată la 100 km sud de Budapesta, centrala de la Paks a fost construită în anii '80 de sovietici şi furnizează 40 % din necesarul de electricitate al ţării.

SURSA: Agerpres