Unul dintre cele mai revoluţionare sisteme de siguranţă de la Volvo este Controlul Adaptiv al Vitezei de Croazieră şi Avertizare de Coliziune cu Frână de Urgenţă. Echipate cu acest sistem camioanele care transportă chiar şi 40 de tone de marfă pot frâna în timp record.

Sistemul adaptiv de control al vitezei de croazieră (ACC), prevăzut cu radar menţine o distanţă sigură faţă de vehiculul din faţă prin controlarea acceleraţiei și a frânelor. Dacă există riscul de coliziune, se proiectează semnale luminoase de avertizare pe parbriz. Avertizare de Coliziune cu Frână de Urgenţă asistă în mod automat la frânarea de urgenţă în cazul în care un impact este iminent, reducând, astfel, în mod semnificativ riscul de vătămări grave.

Un alt sistem de siguranţă  urmăreşte comportamentul dumneavoastră de condus. Dacă acesta diferă de comportamentul obişnuit şi indică oboseală, sunteţi avertizaţi printr-un semnal şi un mesaj pe ecran, care vă recomandă să faceţi o pauză.

Corporaţia Volvo Cars este una dintre cele mai puternice mărci din industria auto, cu o istorie lungă şi mândră în domeniul inovaţiilor pe plan mondial. Fondată în Gothenburg, Suedia, de către Gustaf Larson şi Assar Gabrielsson, primul autovehicul a părăsit fabrica la 14 aprilie 1927. Se numea ÖV4 (Jakob).