El explică faptul că este foarte important să fim pregătiți la nivel mental să acceptăm schimbarea adusă de inovație și să începem să vedem lucrurile dintr-un unghi diferit, pentru că totul în jurul nostru evolueză într-un ritm amețitor. „În câțiva ani, sistemul de sănătate ar trebui să se reașeze, astfel încât să țină pasul cu vremurile”, a adăugat Gábor Sztaniszláv.

Conform spuselor sale, la ora actuală sunt puse la dispoziție instrumente noi prin care se pot eficientiza cheltuielile în sănătate, cum ar fi contractele cost-volum, prin care statul plătește doar pentru pacienții care au răspuns la tratament, sau medicina personalizată care le permite să administreze tratamentul potrivit la pacienții potriviți și să se asigure că vor avea în acest mod cea mai bună rată de răspuns pentru banii alocați medicamentului respectiv. „De asemenea, biosimilarele, care în Europa sunt folosite de peste 10 ani, reprezintă o alternativă mai accesibilă la medicamentele biologice deja aprobate, pentru că permit sistemului de sănătate să reducă cheltuielile, fără să facă niciun comprimis cu privire la calitatea și eficiența medicamentului”, completează Gábor Sztaniszláv.

Ba mai mult, România are nevoie de un parteneriat public-privat pentru susținerea inovației. Companiile sunt dornice să vină cu experiența, cu oamenii, cu resursele și cu instrumentele necesare, dacă politicile statului vor încuraja și vor stimula cercetarea privată și vor crea cadrul potrivit atragerii de investiții, continuă contry directorul Amgen România.

„ În ultimii 5 ani, am investit 20 de miliarde de dolari în descoperirea și dezvoltarea de noi medicamente, dar și în eficientizarea procesului de fabricație și distribuție al acestora, pentru a asigura accesul la medicamentele noastre fără discontinuitate. Avem în plan lansarea unui portofoliu complex de biosimilare, medicamente prin care ne dorim să creștem accesul la medicamentele biologice, oferind opțiuni terapeutice de o foarte bună calitate, care în același timp au și costuri mai accesibile”, a precizat Andrew Bruce, Health & Reimbursement Director, Amgen.ț

Medicamentele biosimilare sunt medicamente biologice care sunt foarte similare cu produsul din care provin și care care trebuie să-și dovedească similitudinea. Spre deosebire de generice, care se înregistrează pe bază de bioechivalență, în cazul biosimilarelor sunt făcute numeroase studii clinice. De asemenea, producția medicamentelor biologice necesită un nivel ridicat de monitorizare și testare pe toată durata procesului, pentru a asigura calitatea produsului final. Există în mod normal în jur de 250 de teste care sunt efectuate pe durata procesului de fabricație a unui produs biologic, comparativ cu aproximativ 50 de teste efectuate în timpul procesului de fabricație a unui medicament generic. 

 

Aproximativ 80% din creșterea ratei de supraviețuire a pacienților cu cancer pot fi atribuite medicamentelor inovatoare. De la mijlocul anilor ‘70 până în prezent, rata de supraviețuire la 5 ani a crescut cu 70% în cazul pacienților cu mielom, cu 51% în cazul celor cu proastată și cu 60% pentru pacienții cu cancer pulmonar. În timp ce pentru pacienții care suferă de cancer de colon, rata de supraviețuire a fost de 37%, iar pentru cei cu cancer de sân a crescut cu 21%.

Fondată în 1980, Amgen este lider mondial în domeniul biotehnologiei și al terapiilor personalizate, fiind specializată în descoperirea, dezvoltarea și producerea de medicamente pentru pacienții care suferă de boli grave, pentru care numărul de tratamente este inexistent sau limitat. Amgen este prezentă în peste 100 de țări la nivel mondial și are un portofoliu de 15 produse, care acoperă arii terapeutice precum: oncologie, osteoporoză, hematologie, nefrologie, cardiologie, neurologie și boli rare. 

Biotehnologia se referă la orice tehnologie care se bazează pe organisme vii sau pe sisteme biologice ca să dezvolte alte produse. În contextul sănătăţii, biotehnologia face referire la modul în care biologia umană de la nivel celular este folosită pentru dezvoltarea medicamentelor.

Medicamentele biologice sunt adesea versiuni ale proteinelor ​​care se găsesc în corpul uman, care sunt practic identice în compoziție cu cele naturale; medicamentele biologice au beneficii clinice semnificative și, în multe cazuri, constituie tratamente eficiente care nu existau înainte.

Medicamentele biosimilare sunt medicamente similare unui medicament biologic care a fost deja autorizat („medicamentul biologic de referință”). Biosimilarele sunt la fel de sigure şi eficiente ca şi medicamentul biologic de origine. Medicamentele biosimilare pot oferi o alternativă accesibilă la medicamentele biologice existente, care şi-au pierdut drepturile de exclusivitate.