Agricultura ar avea astfel şansa de a salva economia românească aflată în criză. Agricultura României îşi va atinge potenţialul în jurul anului 2020, crede ministrul Tabără. Adică, peste zece ani, România va putea hrăni 15% din populaţia UE. Până atunci însă nu reuşeşte să asigure hrana propriei sale populaţii. Valeriu Tabără spune că România deja asigură mâncarea pentru 40 milioane de persoane, adică dublul populaţiei ţării. Problema este că acest lucru poate fi spus numai când este vorba despre grâu. Dar oamenii au nevoie şi de altfel de hrană, iar la nivel de legume, carne sau lapte, România nu obţine nici cât să-și hrănească un sfert din populaţie.

Lansată în urmă cu mai mulţi ani, ideea că agricultura României are capacitatea de a produce suficient pentru a asigura hrana unui număr de 80, chiar 100 milioane de oameni este acum plasată, cu speranţă, în orice discuţie pe teme agricole. Ca şi credinţa că România a fost cândva grânarul Europei, noul mit nu este pe deplin adevărat, chiar dacă nu este foarte departe de realitate.

Calculele specialiştilor au demonstrat că la o suprafaţă de circa 15 mil. ha şi la câteva milioane de persoane angajate în agricultură, România ar trebui să fie un actor important pe piaţa agricolă mondială. Această temă a potenţialului extraordinar al agriculturii a devenit însă enervantă pentru cei care preferă să observe rezultatele concrete obţinute. România importă mai bine de jumătate din ce consumă, iar randamentul la hectar este cel mai slab din Europa.

Specialiştii spun că producţia ar putea fi dublată și exporturile triplate, cu condiţia ca banii de la bugetul de stat şi de la cel al UE să fie investiţi în puncte-cheie (irigaţii, utilaje, zootehnie, industrie alimentară). De altfel, deşi contribuie cu doar 6% la PIB, dezvoltarea acestui sector rămâne o speranţă veșnică, iar subiectul este cu atât mai actual cu cât noua sperietoare mondială, criza alimentară, pare tot mai aproape. Culmea, România este plasată de diverse organisme internaţionale pe lista ţărilor cu un risc crescut de foamete. Nu pentru că nu ar mai exista alimente, ci pentru că populaţia nu şi-ar mai permite să le achiziţioneze, întrucât criza prognozată nu trebuie interpretată ca o penurie de produse, ci ca o scumpire a acestora.

Pe de altă parte, criza este şi o oportunitate. Dacă reuşeşte să-şi atingă potenţialul agricol, ţara noastră ar putea deveni furnizor internaţional de produse alimentare.