Există un astfel de exemplu și în România? Există un tânăr vizionar care a crezut în propriul său destin, și-a ascultat inima, și apoi a ajuns să conducă o afacere prosperă care dă de lucru la mii de oameni? Din câte știu, nu. Dar dacă ar exista, mi-ar plăcea să-l cunosc și să-i public fotografia pe prima pagină de la Capital sub titlul „Cu el renaște România“. Recent publicatul top al companiilor românești cu cele mai bune rezultate financiare numără, în proporție covârșitoare, companii multinaționale. Topul exportatorilor este și acesta format din companii sub control străin. Nu este un lucru rău, dar unde sunt marii patroni români? Unde se află miliardele de euro aflate în mâinile celor din „Top 300“?

Warren Buffett a declarat recent că statul american a fost prea blând cu bogații săi. Și i-a îndemnat pe aceștia să își pună banii la contribuție pentru salvarea economiei americane. Care, în treacăt fie spus, este departe de a se afla în mare pericol, ba dimpotrivă, este probabil cea mai dinamică și mai sofisticată din lume. Mă întreb cine ar putea fi un Buffett al României și cui i s-ar putea el adresa cu rugămintea de a scoate o parte din banii puși la ciorap pentru a da un brânci economiei românești. După toate aparențele, ai noștri se întrec în a-și face nevăzute finanțele prin paradisuri fiscale sau își trec Ferrari-ul pe numele șoferului și vila pe cel al soacrei. Bineînțeles, cu câteva notabile excepții pe care le vom putea identifica în următoarea ediție din „Top 300“.

Avem nevoie de modele, acum mai mult decât oricând. De o „aristocrație“ modernă, care să se preocupe de investiții pe termen lung. Să-și dorească nu doar bani, bani și iar bani, ci un loc în manualele de istorie. Oamenii aceștia ar putea deveni motorul schimbării în bine. Nu cred că nu există români destul de potenți financiar care să joace acest rol. Cred că au doar nevoie de inspirație. Poate că îndemnul lui Steve Jobs ar putea fi elementul care le lipsește. O mână de oameni care să fie flămânzi de recunoaștere și destul de „nebuni“ să-și investească banii în propria țară ar putea face minuni.