CITEŞTE ŞI

Actualitate

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - Austria suspendă acordul Shengen

Autor: |

“Austria suspendă Schengen”, scrie portalul politico.eu

“Cancelarul austriac Werner Faymann a spus că ţara sa a „suspendat temporar” acordul Shengen, iar ministrul austriac al Apărării a anunţat noi reglementari ce vor permite trimiterea de militari pentru oprirea refugiatilor ce vor sa tranziteze tara spre Germania. Anunţurile vin dupa ce politica liberei circulaţii fusese pusă vineri la indoiala de ministrul german de finante, Wolfgang Schauble care susţine că, dacă mai multe state vor introduce controale la frontieră, sistemul Schengen va intra curând în colaps. Fayman a spus că, odata cu noile masuri introduse la graniţele Austriei, existenţa „intregii UE este pusa sub semnul intrebarii”. „Toti refugiatii trebuie controlati, migrantii economici trebuie trimisi în ţările lor de origine”, a spus Fayman intr-un interviu pentru ziarul Oesterreich. Guvernul implementeaza un sistem strict de monitorizare pentru solicitantii de azil, a spus cancelarul austriac, adaugând că, la fel ca în Germania, controalele la graniţă sunt înăsprite şi se desfăşoara repatrieri de refugiati. „Daca UE nu reuseste sa-si asigure frontierele externe, Schengen-ul ca întreg este pus la îndoiala... Apoi fiecare ţară va trebui să-si asigure frontierele naţionale”, a spus Faymann, adaugand că, dacă graniţele externe ale blocului comunitar nu sunt asigurate în viitorul apropiat „întreaga UE va fi sub semnul intrebarii”. În acest moment, din cauza unei recente schimbari de politică în Germania, sute de migranţi sunt intorşi de la frontieră. Îngrijorări speciale au fost transmise de Berlin către Algeria şi Maroc, ai căror cetateni ajung din ce în ce mai mult la graniţa germană. Circa 1.000 de persoane sunt respinse la frontiera austriacă în fiecare săptămană. Potrivit noii politici a Vienei, migrantii ce ajung in Austria cu intentia de a merge în Germania sau mai departe vor fi întorşi din drum, a spus un purtator de cuvânt al ministerului de Externe de la Viena. Se asteapta ca politici similare sa fie introduse in Slovenia in zilele urmatoare, , mai scrie politico.eu

“Schengen este suspendat în timp ce armata se mobilizează”, citim în site-ul thelocal.at

“Ministerul austriac al Apărării a anunţat noi reglementări şi intenţionează să desfăşurare trupe pentru a-i opri pe refugiaţii care vor să tranziteze Austria pentru a ajunge în Germania. Politica de liberă circulaţie în cadrul UE a fost pus vineri sub semnul întrebării de către ministrul de Finanţe al Germaniei, Wolfgang Schäuble. Graniţele deschise ale Europei ar putea fi aproape de sfârşit, a spus ministrul după o întâlnire a miniştrilor de finanţe din UE de la Bruxelles. Sistemul Schengen s-ar putea prăbuşi în curând, cu majoritatea celor 28 de state membre ale blocului comunitar introducând controale la frontiere, a spus oficialul german.”

"Relaţiile dintre Iran şi SUA, pe cale de a se normaliza”, scrie Le Monde.

“Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama a aşteptat plecarea americanilor ieranieni eliberaţi într-un schimb de prizonieri, sâmbătă şi a vorbit duminică la Casa Albă, făcând referire la relaţiile americano-iranaiene. Trei din cei patru iraniano-americani care au fost eliberaţi sâmbătă de Teheran, în cadrul unui schimb contra unor iranieni deţinuţi în Statele Unite. Ei au sosit duminică în Germania unde se vor duce la o bază militară americană. "Putem confirma că cetăţenii americani care au părăsit Iranul în această dimineaţă după ce au fost eliberaţi au sosit în Germania", a declarat un responsabil al Departamentului de Stat. Ei au plecat din Geneva în noaptea de duminică după o scurtă escală. Cei trei foşti prizonieri, dintre care corespondentul Washington Post Jason Rezaian, au sosit de la Teheran la Geneva după-amiază, la bordul unui avion al armatei aerului elveţiene. Cei trei iraniano-americani sunt Jason Rezaian, corespondentul Washington Post în Iran, fostul membru al Marinei Amir Hekmati şi pastorul Said Abedini. Într-o declaraţie la Casa Albă, preşedintele Barack Obama a salutat eliberarea de către Teheran sâmbătă a cinci americani.”

„Acordul iranian sporeşte îngrijorarea rivalilor Teheranului”, titrează The Wall Street Journal.

„Preşedintele iranian Hassan Rohani a declarat că acordul nuclear încheiat cu marile puteri reprezintă "o pagină de aur" în istoria ţării, la o zi după ce sancţiunile îndreptate împotriva Iranului au fost ridicate în schimbul reducerii ambiţiilor nucleare ale Teheranului. "Acordul nuclear este o oportunitate pe care trebuie să o folosim pentru dezvoltarea ţării, pentru creşterea bunăstării naţiunii şi pentru crearea stabilităţii şi securităţii în regiune", a declarat Rohani în parlament prezentând un proiect de buget pentru următorul an fiscal iranian. Comisia Europeană va desfăşura în februarie o primă misiune tehnică de evaluare, pentru a explora legăturile energetice cu Iranul în urma ridicării sancţiunilor internaţionale, a anunţat, într-un comunicat, comisarul european pentru climă şi energie, Miguel Arias Canete. Uniunea Europeană, ONU şi SUA au ridicat sâmbătă sancţiunilor împotriva Iranului, deschizând uşa pentru o mai strânsă cooperare între Bruxelles şi Teheran în domeniul energetic. Cu toate acestea, premierul israelian Benjamin Netanyahu a atenţionat duminică din nou că Israelul "nu va permite Iranului să se doteze cu arma nucleară", la o zi după intrarea în vigoare a acordului în domeniul nuclear între Teheran şi marile puteri şi după ridicarea sancţiunilor impuse Iranului. "Politica Israelului va rămâne cea de până acum: de a nu permite Iranului să se doteze cu arma nucleară", a afirmat şeful guvernului israelian în cadrul Consiliului de Miniştri. Premierul israelian, inamic declarat al Iranului, a acuzat încă de sâmbătă Teheranul că "nu a renunţat la ambiţiile sale de a se dota cu arma nucleară". Acordul istoric denunţat de Israel a intrat în vigoare sâmbătă după ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a dat undă verde, măsura determinând ridicarea sancţiunilor economice cu care se confruntă Iranul de mulţi ani.”

„Petrolul, la noi minime pe pieţele asiatice”, scrie portalul de ştiri Business Insider.

„După ce a atins vineri un nou minim al ultimilor 12 ani ani, ţiţeiul a continuat să scadă luni dimineaţa pe pieţele din Asia. La un moment dat, petrolul Brent - reperul global – s-a prăbuşit la 27,67 de dolari barilul. Petrolul West Texas Intermediate a avut o soartă similară, ajungând la 28,36 de dolari pe baril. Scăderea coincide cu ridicarea sancţiunilor impuse Iranului, măsură ce deschide calea pentru reluarea exporturilor acestei ţări. Acest fapt produce îngrijorare pe pieţe.”

"Cei mai bogaţi 62 de miliardari sunt mai bogaţi decât jumătate din populaţia lumii", titrează The Guardian, în pagina electronică.

"Patrimoniul cumulat de 1 % dintre cei mai bogaţi oameni din lume l-a depăşit anul trecut pe cel deţinut de restul de 99% din populaţia Terrei, cu un an înaintea previziunilor, a indicat luni organizaţia neguvernamentală britanică Oxfam, propunându-le astfel o temă pentru dezbateri participanţilor la Forumul economic mondial de la Davos. "Distanţa între grupul celor mai bogaţi şi restul populaţia s-a mărit în mod spectaculos în cursul ultimelor 12 luni", constată un raport al acestei organizaţii, intitulat "O economie în serviciul a 1%, publicat în legătură cu apropierea Formului economic mondial WEF, care va începe miercuri la Davos. "Anul trecut, Oxfam estimase că 1 % vor poseda mai mult decât restul lumii în 2016. Această predicţie s-a realizat, de fapt, în 2015, cu un an mai devreme", subliniază raportul. Ilustrare a adâncirii spectaculoase a inegalităţilor din aceşti ultimi ani, organizaţia a calculat că "62 de persoane posedă tot de mult atât cât jumătate din cea mai săracă populaţie mondială", în timp ce 'această cifră era de 388 în urmă cu cinci ani".

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

Actualitate

05 decembrie 2016

Povestea Capital continuă

Actualitate

05 decembrie 2016

27 de ani de capital primitiv

Actualitate

05 decembrie 2016

Mergeți înainte alături de noi!

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.