Proiect de hotărâre pentru RADET la CGMB.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, săptămâna trecută, proiectul de hotărâre privind mandatarea Consiliului de Administraţie RADET Bucureşti de a lua toate măsurile tehnice, juridice şi economice necesare pentru asigurarea continuităţii activităţii regiei, pentru garantarea livrării agentului termic pentru populaţie şi instituţii, scrie Mediafax.

În proiect a fost introdus un amendament de intrare a RADET în insolvenţă, iar instituţia a depus vineri solicitarea de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti.

"Spun cu tărie şi apăsat că bucureştenii vor avea apă caldă şi căldură. Dacă nu se demara procedura de insolvenţă aveam multe semne de întrebare pentru că toţi creditorii făceau presiuni. Însă în acest moment, intrarea în redresare economică, fluxul economic va decurge normal atât pentru cetăţeni cât şi pentru angajaţii ELCEN şi RADET," a declarat Gabriela Firea, în cadrul emisiunii Capital TV.

Primăria va plăti partea sa şi la fel şi Guvernul. În privinţa datoriilor, acestea vor fi angajate şi eşalonate prin decizia administratorului judiciar după un plan întocmit de oameni şi instituţii competente. Dacă nu se intra în insolvenţă era un risc major ca populaţia să nu aibă căldură. Acum nu mai e cazul. Vom însănătoşi activitatea acestor două societăţi. Eu şi domnul ministru al energiei nu putem răspunde pentru ineficienţa instituţiilor şi a factorilor de decizie de până acum. Noi avem de gestionat această situaţie de criză. Din păcate probabil din motive politice fostul consiliu de administraţie nu a avut curajul de a lua decizia de acum mai devreme. Cele 186 de milioane de euro din bani europeni pentru modernizarea reţelei nici nu puteau veni până acum atât timp cât societăţile erau într-o situaţie de insolvenţă nedeclarată, a mai spus primarul Capitalei.

RADET are datorii către Electrocentrale Bucureşti în valoare de peste 3,9 miliarde lei.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a precizat că insolvenţa RADET reprezintă cea mai sigură cale de protejare a bucureştenilor în privinţa furnizării apei calde.