După ce în 2014 a achiziţionat și a integrat în fluxul de producție al companiei platforma Romlag, parte din Rulmentul Brașov, în urma unei investiții de 10 milioane de euro, compania a anunţat acum că intră într-o nouă etapă de dezvoltare a diviziei de produse industriale.

Noua fabrică cumpărată de Horaţiu Ţepeş se află în vecinătatea halelor de producţie Bilka şi se întinde pe o suprafaţă de 9,5 hectare. Noua platformă va ridica suprafaţa halelor Bilka la 14 hectare.

„În urma investițiilor realizate în anii trecuți pentru creșterea diviziei de rezidențial, am ajuns anul acesta la un grad de utilizate de 100% a spațiului disponibil. Asta pentru o cifră de afaceri estimată pentru sfârșitul anului la 400 milioane de lei. Așadar, pe suprafața existentă ne-ar fi fost imposibilă creșterea pe sectorul rezidențial, dezvoltarea pe industrial nici n-ar fi putut fi luată în considerare. Platforma achiziționată ne va permite să mentinem și în anii următori ritmul de creștere al afacerilor, dar și dezvoltarea diviziei de industrial”, a declarat Horațiu Țepeș, proprietarul Bilka.

Din suprafața de 9,5 ha, 20% va deservi divizia de rezidențial pentru depozitarea materiei prime, iar restul suprafeței va fi amenajată pentru divizia de  industrial, hale de producție, de depozitare și platforma logistică necesară, spune proprietarul Bilka.

Cea de-a doua etapă a proiectului va fi reprezentată de renovarea platformei și achiziția utilajelor de producție necesare. Investițiile de 20 de milioane de euro sunt susținute din profitul companiei și credit bancar.

„Acum, după achiziționarea platformei, urmează procesul de renovare care va dura un an. În paralel vom lucra la achiziția de utilaje de producție necesare, realizarea stocurilor de materie primă și creșterea echipei care va gestiona această divizie. Primele efecte pe care le vor produce aceste investiții, le vom simți la începutul lui 2019, când estimăm că vom demara producția de panouri termoizolante”, a precizat Horaţiu Ţepeş.

Planuri de viitor

Piața de panouri termoizolante s-a ridicat în 2016 la aproximativ 100 milioane de euro, în creștere cu 8% față de anul 2015, potrivit datelor Bilka. Pentru anul acesta, estimările companiei indică o creștere de 5%.

Piața de oțel prevopsit a ajuns în 2016 la 256.000 tone, de la 213.000 de tone cât a fost în 2015. Pentru 2017 compania estimează că va trece de 270.000 de tone.

În prezent producţia pentru produsele cu destinație industrial, reprezintă 10% din cifra de afaceri a companiei, restul de 90% fiind produsele pentru sectorul rezidențial.

„În domeniul nostru de activitate, un indicator al performanței este și consumul de oțel prevopsit pentru care avem toate premisele să estimăm că în 5-7 ani, în Romînia, poate trece pragul de 400.000 de tone. Previziunile noastre se bazează pe nevoia de acoperişuri metalice în România care este în continuă creștere, pe creșterea construcțiilor din sectorul industrial, dar și pe investițiile pe care noi le-am demarat anul acesta și care vor susține evoluția pieței”, mai spune Țepeș.

Bilka a avut anul trecut un consum de oțel prevopsit de 63.000 de tone și pentru anul acesta estimează un consum de 80.000 tone. În următorii cinci ani, după implementarea planului investiționl, demararea producției de panouri termoizolante și profile înalte, și maturizarea investițiilor, compania se aşteaptă să depăşească 100.000 de tone de oțel prevopsit.

Anul trecut, producătorul de acoperişuri a înregistrat o cifră de afaceri de 270 mil. lei.

Horaţiu Ţepeş a ocupat locul 171 în ultima ediţie a Top 300 Capital cei mai bogaţi românia, cu o avere estimată la 32-33 mil. euro.