Achiziţionarea unui automobil este mai uşoară, începând cu această lună, odată cu demararea programului „Prima Maşină“. Tinerii cu vârsta peste 18 ani trebuie să dispună de un avans de minimum 5% din prețul de achiziție al autoturismului nou și se obligă să asigure maşina printr-o poliță de tip CASCO. 

În program s-au înscris mai mulţi finanţatori, precum BCR, BRD, CEC Bank, Porsche Bank Romania, Alpha Bank sau ING Bank, iar ofertele de la dealeri sunt numeroase. Prețul de achiziție nu trebuie să depășească suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA, adică aproximativ 13.500 euro. Vor fi foarte puţini cei care se vor îndrepta către maşini de 13.000 de euro, conform analiştilor din piaţă, având în vedere că rata lunară va fi de aproximativ 1.500 lei.

La achiziţionarea unui automobil de 13.200 de euro, rata lunară pe cinci ani va fi de 1.290 lei, conform calculatoarelor de pe site-urile băncilor, la care se adaugă costul poliţei CASCO de 200-300 de lei, lunar, în funcţie de compania de asigurări. Pentru un automobil de 10.000 de euro, costurile aproximative cu rata vor fi de 1.200 de lei pe lună, iar pentru un autoturism de 7.000 de euro, rata lunară va fi undeva la 950 de lei.

Un minus este faptul că persoanele care achiziţionează un autovehicul prin programul „Prima maşină“ beneficiază de o perioadă de creditare de maximum cinci ani, şi nu de şapte, aşa cum prevedea proiectul iniţial.

O alternativă la acest program este creditul auto, însă acesta se adresează celor care dispun de un avans consistent, de minim 20% din valoarea automobilului. Pentru un automobil de peste 13.000 de euro, rata lunară va fi cuprinsă între 800 şi 900 de lei. Sunt foarte puţini, însă, cei care apelează la un astfel de credit, pentru achiziţionarea unui automobil nou, prima opţiune fiind o maşină rulată. Cifrele de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule (DRPCIV) vin să confirme acest lucru. Astfel, anul trecut au fost înmatriculate 70.172 autoturisme noi şi de trei ori mai  multe automobile second-hand, 219.929, conform datelor DRPCIV.

Cine poate cumpăra o maşină prin programul „Prima maşină“

Persoanele fizice sunt eligibile în cadrul programului dacă îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:

– la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere că nu au mai deținut în proprietate un autoturism – bun nou, definit conform prevederilor art.3 pct. 2 din OG 27/2011;

– nu înregistrează obligații de plată restante la bugetul general consolidat;

– nu înregistrează restanțe la plata altor credite bancare;

– la data solicitării creditului garantat au vârsta de minimum 18 ani și capacitate deplină de exercițiu.

CIFRĂ

14.000 de tineri îşi vor putea achiziționa prima mașină, prin programul guvernamental cu acelaşi nume