'Nu există o supra-acciză. Există o acciză care are o anumită valoare. Până acum, 330 euro pe mia de litri de motorină. Va fi 400, din care 40 de euro vor fi returnaţi celor care prezintă facturi. Impactul pentru motorina din agricultură este zero. Schema pe care am adoptat-o astăzi este în baza unui regulament european, care este aplicat în şase ţări europene deja şi care prevede posibilitatea rambursării acestei părţi din acciză, ca schemă de ajutor de stat, pentru transportatorii rutieri licenţiaţi. (…) Am primit acordul Comisiei Europene pentru aplicarea acestei scheme. Cu cei de la FMI discutăm când vor veni, cum se încheie primul trimestru. I-am informat deja', a declarat Ponta la Palatul Parlamentului.

Premierul a explicat, totodată, că măsura se va aplica în trimestrul al treilea pentru facturile emise în cel de-al doilea trimestru.

'De aceea ne-am grăbit să emitem ordonanţa astăzi, pentru că în următoarele trei luni se face sistemul şi, practic, după 1 iulie, încep să vină facturile pentru trimestrul II', a spus Ponta. AGERPRES