"Nuclearelectrica a mai derulat o procedură de achiziţie pentru pulbere de dioxid de uraniu. Această procedură de achiziţie s-a adresat şi de această dată celor doi furnizori calificaţi, respectiv Compania Naţională a Uraniului şi Cameco. A avizat achiziţia a unei noi cantităţi de 120 de tone de pulbere de uraniu care, evident, aşa cum v-am informat şi data trecută, asigură consumul necesar pentru producţia fabricii de combustibil pentru aproximativ 6 luni. Şi acesta a fost un lot, deoarece această procedură de achiziţie a avut în vedere două loturi, respectiv două produse diferite. Cel de-al doilea lot se referă la procesarea de material neconform… Rezultatul astfel: lotul 1, respectiv achiziţia a 120 de tone de pulbere, a fost câştigat şi de această dată de către Cameco. Un preţ semnificativ mai mic decât al CNU. Lotul 2, procesarea de material neconform, a fost câştigat de Compania Naţională a Uraniului", a spus Daniela Lulache. 

Acesta a afirmat că a reuşit să obţină de la Cameco acordul de a dezvălui preţul de achiziţie, iar acesta este de 429,47 de lei/kilogram de uraniu în dioxid de uraniu. Preţul reprezintă echivalentul în lei al preţului în dolari americani, fără a se preciza rata de schimb. 

Daniela Lulache a explicat că, pentru a-şi asigura siguranţa în aprovizionare pe termen lung şi a evita dependenţa de un singur furnizor, indiferent care este acela, SNN a iniţiat în luna aprilie 2016 o procedură de calificare a unor potenţiali furnizori de materie primă (CNU şi Cameco fiind deja furnizori calificaţi) în vederea încheierii unui contract de achiziţie pe o perioadă mai lungă de timp, de 2-4 ani. Deşi a existat interes din partea furnizorilor internaţionali, procedura s-a finalizat fără calificarea vreunui nou furnizor datorită faptului că singurul furnizor care a depus documentaţia în timp nu a făcut dovada îndeplinirii specificaţiilor tehnice de produs solicitate de SNN. 

Lulache a menţionat faptul că SNN va relua procedura de calificare de noi furnizori în viitorul apropiat. 

De asemenea, Daniela Lulache a spus că SNN va returna CNU garanţia de bună execuţie constituită în baza contractului încheiat în anul 2014, întrucât, în urma analizei actuale, având în vedere şi rezultatele celei de-a doua proceduri de achiziţie iniţiate de SNN, prejudiciul pentru SNN nu mai există pentru o cantitate cumulată de 240 tone, în timp ce pentru restul cantităţii, care ar mai fi urmat să fie livrată de CNU (de circa 54 tone), probabilitatea de apariţie a unui prejudiciu este mai redusă. Valoarea garanţiei este de 8,9 milioane de lei. 

În ceea ce priveşte contractul de procesare de material neconform, Lulache a precizat că valoarea acestuia depăşeşte patru milioane de lei. 

AGERPRES